Crearea unui sistem eficient de reglementare juridică constituie una dintre sarcinile de bază a statului de drept. După destrămarea URSS calitatea sistemului național de reglementare juridică s-a redus, ceea ce a sporit procesele sociale cu caracter corupțional. În vederea creșterii >>>
Lună: iulie 2020
UNELE PROPUNERI DE REGLEMENTARE A ACTIVITĂȚII DE PREVENIRE A REVICTIMIZĂRII VICTIMELOR INFRACȚIUNILOR
Ministerul Justiției al Republicii Moldova a elaborat proiectul Legii cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor și l-a pus în discuție publică [1], potrivit prevederilor Legii cu privire la transparența în procesul decizional [2]. Legea propusă este formată din următoarele capitole: >>>
UNELE ASPECTE CONCEPTUALE ŞI METODOLOGICE ALE PREVENIRII CRIMINALITĂŢII
Întrucît criminalitatea reprezintă un fenomen socialmente distructiv, societatea desfăşoară o activitate anticrimă permanentă. O societate poate exista numai în condiţiile respectării unor norme de conduită, prin intermediul cărora este organizată interacţiunea dintre membrii acesteia. Normele sociale adoptate stabilesc un sistem >>>
VICTOR GUȚULEAC – EMINENT OM AL ȘTIINȚEI ȘI ÎNVĂȚĂMÎNTULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA
Intr-o pagină de revistă este dificil a scrie despre un om pe care îl cunoști de o veșnicie (chiar dacă îl știi de 20 de ani). De aceea, încercările mele de a expune aici parcursul profesional al domnului Victor Guțuleac, >>>
RECENZIE la monografia Activitatea criminologică practică în organele anti-crimă din Canada, elaborată de Octavian BEJAN
Monografia Activitatea criminologică practică în organele anti-crimă din Canada (manuscris, 114 pagini) a fost elaborată de către doctorul Octavian Bejan în cadrul Centrului de Prevenire și Asistență Criminologică și al Institutului de Științe Penale și Criminologie Aplicată, la Catedra de >>>