La baza acestui rezumat a stat: teza de doctor în drept – Криминологическая характеристика и предупреждение тяжкой групповой насильственной преступности, susținută în cadrul Academiei MAI din Moscova, anul 1992. Autor – Bujor Valerii Gheorghe. Conducător științific – prof. Mihail Babaev.
CRIMINALITATEA SI SOCIETATEA*
În ultimii ani atestăm un fapt pozitiv – societatea a devenit mai informată despre starea criminalităţii din republică şi măsurile de combatere a ei. Însă lipsa unor comentarii calificate la statistica publicată şi fluxul de informaţii oribile din cronica criminală provoacă oamenilor frică pentru sine şi pentru cei apropiați, de asemenea – incertitudine în ziua de mâine. Ca consecință, frica de criminalitate influențează negativ psihicul uman.
Însă, în rândul populației crește nu doar frica. Tot mai mulţi și mai mulți oameni se exprimă pentru înăsprirea sancţiunilor penale, pentru pedepse drastice aplicate asasinilor şi corupților, violatorilor şi hoților. În societate crește setea de răzbunare.
Desigur, criminali înrăiți provoacă dispreţ şi indignare, precum şi dorința de a-i osândi. E ceva firesc. Dar e foarte rău, chiar periculos pentru societate, acea stare când crima săvârşită provoacă doar ură faţă de criminal şi setea de răzbunare, când pentru un rău săvârșit răsună apelul de a aplica vinovatului un şi mai mare rău.
E regretabil, când sentimentele noastre ce țin de criminalitate nu trezesc şi alte imbolduri, cum ar fi dorința de a înțelege, de a pătrunde în esenţa acestui fenomen.
E regretabil și atunci când în societate lipsește înţelegerea şi compasiunea faţă de cei decăzuţi. Doar, cât de paradoxal n-ar părea afirmația, criminalul la rândul său, este și el o victimă, victimă a acelui sistem social în care a crescut. Cu 160 ani în urmă Ad. Chetle scria în acest sens: „…Delictele oamenilor provin nu atât din viciile unor culpabili aparte, cât din starea societăţii în care au fost aruncate aceste persoane”[1], şi în continuare: „Societatea conţine în sine germenele tuturor crimelor, care urmează a fi săvârşite. Ea le pregăteşte într-un anumit sens şi criminalul e numai o unealtă de îndeplinire a lor”[2].
Despre interdependenţa între starea organismului social (societatea) şi starea criminalităţii nu se vorbea anterior, pe atunci în ştiinţa criminologică doar se postula că în societatea socialistă nu sunt şi nici nu pot fi cauze a criminalităţii, că nivelul ei este în continuă scădere, iar în societatea comunistă va dispărea cu totul.
Netemeinicia unor asemenea afirmaţii este evidentă, de aceea nu ne vom aprofunda în critică. Pentru a vorbi la concret voi apela la statistica celor mai greve manifestări a criminalităţii violente în Moldova, încercând să urmărim coraportul nominalizat.[3]
Pentru a dezvălui geneza violenţei în societatea umană, legităţile ei, factorii ce-i determină manifestarea în diferite sisteme sociale, pentru a elabora politici eficiente de stopare şi minimizare a violenţei este necesar a cunoaşte esenţa acestui fenomen social.
În studiile noastre am formulat caracteristicile definitorii ale violenței, care în ansamblu permit dezvăluirea esenței acestui fenomen:
- Ca orice fenomen social, violenţa se manifestă în relații sociale, constituind un tip concret de relații socialeindividuale negative (de conflict). Ca subiecți ai actului de violenţă pot fi indivizi izolaţi, grupuri sociale, state.
- Ca fenomen social, actul de violenţă se distinge prin anumite caracteristici cantitative (exterioare, empirice) şi calitative (de esență).
- Sub aspectul exterior, violenţa reprezintă influenţa unui subiect asupra altuia, un act de aplicare a forţei, deşi actul de violenţă nu se reduce numai la asemenea acţiuni cum ar fi aplicarea forţei (puterii) sau ameninţări cu o asemenea aplicare. Forţa (puterea) o înțelegem ca posibilitatea şi capacitatea de a determina un comportament străin. Forţa este un potențial act de violenţă. Realizarea acesteia (adică a unui act de aplicare a forţei) încă nu poate fi calificată ca violenţă. Atare ea va deveni în cazul în care influenţa asupra altui subiect (obiectul actului de violenţă) se înfăptuieşte contrar voinţei şi dorinţei acestuia (voinţa şi dorinţa este ignorată, negată). De asemenea interesele și necesitățile (bunăstarea) unui subiect sunt realizate și satisfăcute contrar intereselor şi bunăstării altuia (altora), dar și contrar prevederilor legii. Ținem să menţionăm că în cazul dat pornim de la conceptul îngust al ilegalităţii aplicării forţei, ca o încălcare a interdicţiei cu caracter penal. Considrăm că violenţa nu poate fi legitimă, legitimă poate fi doar aplicarea forţei. În acest context, apare problema acceptării sau inacceptării aplicării forţei (puterii). Ţinem să afirmăm că aceasta este mai degrabă o problemă de ordin moral de cât juridic, iar morala nu îndreptăţeşte aplicarea răului şi a metodelor imorale, inclusiv a forței, în lupta cu răul. Deci violenţa, fiind un rău, nu poate fi moral justificată. Juridic însă – da! În anumite condiţii, dictate de necesităţile sociale şi pentru a salva societatea de haos şi autodistrugere, metodele reproşabile, drastice pot fi justificate prin lege şi admise în limitele legii. Aceasta se referă şi la comportamentul individului care, înlăturând o primejdie, cauzează atacantului leziuni corporale sau chiar moartea. Deci, e necesar a delimita admiterea aplicării metodelor reproşabile prin lege de justificarea lor morală. De altfel statul deține monopolul la aplicarea forței de constrângere, dar aseasta nu poate fi catalogată ca violență.
- Violenţa, ca formă de coerciţie, înseamnă nu numai cel mai înalt grad de intensitate în aplicarea forţei fizice, ci şi a altor măsuri de coerciţie. Actul de violenţă nu poate fi redus numai la coerciţie, el poate îndeplini şi funcţia de reprimare sau chiar de nimicire a obiectului violenţei.
- Orişice act de violenţă este îndreptat nu numai asupra unei persoane concrete, el atentează în acelaşi timp şi la condiţiile de existenţă a societăţii. Alături de încărcătura sa negativă, violenţa ca fenomen social trebuie privită şi din punctul de vedere al funcţiei sale informaţionale, de semnalizare despre contradicţiile şi disfuncţiile din societatea concretă. Violenţa se materializează prin acte de cruzime săvârşite de indivizi concreţi, ultimii fiind un produs al societăţii, o reflecţie a modului de viaţă şi a valorilor din societate. Cele afirmate reies din postulatul că modelul respectiv de comportament cu aplicarea violenţei ca metodă de realizare a intereselor şi de satisfacere a necesităţilor se interiorizează în procesul de socializare a individului, devenind o reacţie de adaptare a individului la condiţiile respective de viaţă. Într-adevăr, cât de paradoxal ar părea, criminalul e tot victimă a acelui sistem social în care a crescut. Deci, nu e bine când în umbra faptelor imorale şi criminale ale infractorului nu vedem imoralitatea sistemului social, ce a creat un sol fertil pentru decăderea moravurilor, apatiei sociale.
- Violenţa criminală poate servi drept unul dintre cei mai importanţi indicatori ce caracterizează o societate sau alta. În această ordine de idei, susţinem că fiecare societate se va deosebi prin nivelul, specificul de manifestare a fenomenului de violenţă, fapt care se află în funcţie directă de structura socială, de particularităţile naţionale şi culturale ale ei. Prezenţa unui anumit nivel de violenţă în societate este un fenomen normal, subliniind că depăşirea nivelului respectiv va manifesta tendinţe nefavorabile într-o asemenea structură socială, iar atunci când creşterea violenţei depăşeşte cu mult creşterea populaţiei, atestăm procese distructive în societate, ceea ce denotă că aceasta din urmă se află în pragul unor mari perturbări sociale.
- Violenţa este o rezultantă combinată a factorilor sociali, biologici (genetici), ale căror începuturi se trag din vremuri străvechi. Apărută în temeiul biologic, moştenitor, violenţa se manifestă într-un mediu calitativ nou, cel social. Şi dacă o orânduire socială a societăţii contribuie la apariţia, spre exemplu, a comportării altruiste, apoi alta – dimpotrivă – la apariţia violenţei. Într-un cuvânt, din arsenalul genetic al omului în fiecare epocă istorică nu se realizează întregul potenţial genetic, ci numai acea parte a lui, ce corespunde condiţiilor sociale formate la etapa şi locul respectiv. Aceasta se întâmplă, probabil, de aceea că în viaţă întotdeauna vor fi solicitate acele calităţi, care permit în mod optimal organismului uman să se adapteze la condiţiile concrete ale mediului, deci la formarea unui anumit tip de personalitate, cu anumite modele de comportament un rol considerabil îl exercită condiţiile sociale. De sistemul social, orânduirea socială depinde ce relații vor domina între indivizii care le constituie. Iată de ce cunoașterea unui sistem concret de raporturi sociale trebuie să servească ca punct iniţial de analiză a violenţei (violenţei criminale).
- Cea mai potrivită caracteristică a valorilor ce domină într-o anumită societate este valoarea fiecărui om, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea, bunăstarea tuturor membrilor societății respective. Frecvenţa (înaltă sau redusă) de săvârşire a infracțiunilor de violență, alături de alţi indicatori, spre exemplu, productivitatea muncii, nivelul mortalităţii şi durata medie de viaţă, procesele migrator şi emigrator, nivelul sinuciderilor, narcomaniei, alcoolismului etc. permit a compara structura socială, existentă la etapa actuală în diverse societăţi sau în una şi aceeaşi societate în diferite perioade de timp, din punctul de vedere al bunăstării indivizilor din societatea respectivă. Orânduirea socială a societăţii e cu atât mai înaltă şi eficientă, cu cât mai bine serveşte la bunăstarea indivizilor. De aceea cu cât mai intens o societate „produce” în cadrul ei indivizi care jefuiesc, omoară sau violează, cu atât mai insuficiente vor fi relațiile sociale.
- O dată cu dezvoltarea societății, cu progresul culturii și educației, creșterii bunăstării indivizilor, pe măsura avansării societății umane pe calea progresului și civilizaţiei, presupunem că se produce o „atenuare” a moravurilor şi umanizare a naturii umane. Probabil, trebuie să constatăm o tendință de reducere a relațiilor interumane având la bază violenţa și distructivitatea. Presupunem că şi aria violenței criminale se va restrânge, producându-se modificări de structură, în aspectul reducerii celor mai grave forme de violenţă (omoruri, violuri, sustrageri de bunuri cu aplicarea violenței). Deci, la o anumită treaptă a dezvoltării societății (dezvoltării normale a societăţii) se va atesta o tendinţă generală de scădere a celor mai grave forme de manifestare ale violenței criminale. Nu sunt excluse însă (în limitele trendului) unele perioade de creştere a violenței. Fiecare societate se va deosebi prin nivelul, specificul său de manifestare a fenomenului de violenţă, fapt ce se află în funcţie directă de structura socială, particularităţile naţionale şi culturale ale ei. Putem afirma: prezenţa unui anumit nivel de violenţă în societate este un fenomen normal. Dar depăşirea nivelului respectiv va atesta tendinţe nefavorabile într-o asemenea structură socială, iar atunci când creşterea violenţei depăşeşte cu mult sporul populaţiei, putem constata procese distructive în societate şi faptul că ea se află în pragul unor mari perturbări sociale.
- Criminalitatea de violență se caracterizează prin impulsivitate, imprevizibilitatea săvârşirii acţiunii, lipsa, de regulă, a unui motiv vădit şi prin situativitate. Aceste caracteristici sunt în concordanţă cu funcţia criminalităţii violente: a da frâu liber afecțiunilor legate de dezorganizarea personalităţii care, la rândul său, este în coraport direct cu dezorganizarea comunităţilor sociale.
- Cunoașterea caracteristicelor definitorii ale violenței, inclusiv – violenței criminale, permite a afirma că acest fenomen poate, într-adevăr, servi drept unul dintre cei mai importanţi indicatori ce caracterizează sistemul dominant de relațiilor într-o societate concretă. Pentru analiză se apelează la informațiile statistice cu referire la cele mai grave manifestări ale violenţei criminale, (omoruri, leziuni corporale grave, violuri, jafuri şi tâlhării etc), deoarece aceste forme sunt mai puţin latente dar şi din considerente că asemenea fapte au fost considerate drept crime, practic, în toate timpurile şi la majoritatea popoarelor.
- Violenţa criminală, la fel ca şi criminalitatea în general, fiind una dintre patologiile sociale, pune în pericol însăşi existenţa sistemului social, introducând în el elemente ce-l dezorganizează şi-l dezechilibrează, subminând cele mai importante condiţii de existenţă a societăţii. În acelaşi timp, ea are ca funcţie indicarea contradicţiilor şi disfuncţiilor în viaţa organismului social, fiind unul dintre indicii care reflectă starea societăţii la etapa respectivă a dezvoltării istorice.
Aşadar, violenţa criminală poate servi drept unul dintre cei mai importanţi indicatori ce caracterizează sistemul relațiilor sociale. De acest lucru ne convingem apelând la statistici ale criminalității de violență. Pentru comparaţie, vom opera cu datele statistice vizând violenţa criminală în Basarabia ţaristă, RSSM şi în Republica Moldova.
Datele despre violenţa criminală din Basarabia vor servi drept punct de pornire la efectuarea analizei. În perioada 1873-1875 anual au fost săvârşite circa 100 de omoruri, 50 de violuri, 140 de jafuri şi tâlhării. Coeficienţii formelor de criminalitate, respectiv, au constituit: omoruri – 8,6; violuri – 4,3; jafuri şi tâlhării – 10,1. Iar coeficientul general (sumar) al tipurilor de criminalitate nominalizate (aici este indicat – CfV coeficientul violenţei) a constituit – 25,0 unităţi.
În 1876-1880 CfV a constituit – 26,3, în 1881-1885 – 23,9, în 1886-1890 – 27,7, în 1891-1895 – 31,3 şi în 1896-1900, respectiv, 33,1 unităţi.
Ulterior vom utiliza termenul coeficientul distructivităţii criminale – CfD prin care se măsoară creşterea anuală a violenţei în societate. În medie în 1873-1900 (27 de ani) violenţa anuală în Basarabia a constituit 0,31 unităţi. Menţionăm că nivelul tipurilor de violenţă enumerate mai sus a crescut în perioada nominalizată cu 132,4%, concomitent sporul populaţiei a constituit 189,1%, adică procesul de acumulare a violenţei rămânea în urmă faţă de procesele demografice. În Basarabia formele indicate de criminalitate se săvârşeau nu mai frecvent decât în Imperiul Rus, precum şi în alte ţări din Europa acelor timpuri: Franţa, Polonia, Anglia.
Să apelăm acum la date statistice mai noi. Începând cu 1971, căci anume din acest an este ţinută evidenţa oficială a criminalităţi din ţara noastră, nivelul celor mai grave forme de violenţă criminală a crescut în permanenţă. Însă creşterea aceasta este diferită. Dacă CfV pe anii 1971-1975 constituia în medie (pe an) – 17,0, apoi în anii următori reflecta corespunzător: 1976-1980 – 23,7; 1981-1985 – 32,5. În anul 1986 constatăm o oarecare reducere a CfV, după care începe o creştere bruscă a tuturor indicilor CfV de la 28,5 în 1986 până la 79,0 în 1992. Coeficientul distructivităţii în anii 1986-1991 a constituit 8,4 unităţi pe an, pe când până în 1985 a fost 1,5. Deci, procesul de întreţinere a violenţei în societate până în 1985 a crescut de 5 ori, iar din 1986 până în 1991 a crescut de 24 de ori în comparaţie cu 100 de ani în urmă.
Faptul acesta este confirmat şi de alţi indici. Astfel, dacă nivelul formelor de violenţă menţionate a crescut în anii 1971-1991 cu 464,7%, apoi nivelul populaţiei în aceeaşi perioadă a sporit numai cu 120,7%.
Datele statistice oficiale privind criminalitatea violentă în Republica Moldova au înregistrat în anii 1992-1996 (în medie pe an): omoruri – 420,4; violuri – 272,2; jafuri şi tâlhării – 2832,2, coeficienţii acestor tipuri de infracţiuni fiind respectiv: omoruri – 12, violuri – 7,8, jafuri şi tâlhării – 80,8. Astfel coeficientul violenţei în anii 1992-1996 a constituit 100,6 unităţi.
În anii 1997-2001 au fost înregistrate în mediu pe an: omoruri – 400,8, violuri – 222, jafuri şi tâlhării – 3020,4. Coeficientul tipurilor respective de violenţă criminală au constituit respectiv: omoruri – 13,3, violuri – 7,3, jafuri şi tâlhării – 100,1, CfV alcătuind – 120,7.
Aşadar, după cum arată studiul nostru, în pofida afirmaţiilor oficiale, coeficientul violenţei a crescut de la 79,0 în 1992 până la 120,7 în 2001, adică cu 153%, populaţia permanentă în aceeaşi perioadă s-a micşorat de la 3610000 la 2700000, constituind circa 25%.
După cum s-a constatat, în Republica Moldova nivelul violenţei criminale este cu mult mai înalt decât în Basarabia şi în RSSM, dar după cum indică statistica, nu este mai înalt decât în întregime pe fosta URSS din anii 1971-1991. Totodată, nu se poate nicidecum compara cu starea criminalităţii violente din ţările dezvoltate, în care, deşi se constată o creştere a criminalităţii, atare creştere e stabilă şi nu este înaltă, numărul manifestărilor de criminalitate violentă gravă are o tendinţă de descreştere.
Afară de modificările cantitative ale criminalităţii violente, menţionate mai sus, se constată tendinţa unor schimbări bruşte şi a indicilor calitativi: creşte numărul de omoruri şi violuri, săvârşite cu deosebită cruzime; mai multe crime se săvârşesc cu folosirea armei şi a substanţelor explozibile; creşte numărul de atentate contra reprezentanţilor organelor de drept; este înaltă cota crimelor violente săvârşite de minori şi femei; sporeşte cota atentatelor în grup etc.
Cele expuse, cu referire la fenomenul violenţei, indică o înrăutățire a stării acesteia – unul dintre primele simptome ce indică la o „societate bolnavă”. Mai mult, ritmul de acumulare a violenţei a suprasaturat societatea moldavă la sfârşitul anilor 90, indicând la contradicţii profunde în societatea noastră, ceea ce constituie un simptom al unei eventuale catastrofe sociale ce ameninţă Moldova.
Ne punem întrebarea: ce s-a întâmplat cu noi, dacă viaţa omului nu mai are nici un preţ şi am devenit o societate orientată spre violenţă?
Răspunsul la această întrebare este obiectul unui studiu aparte. Aici vom menţiona doar că violenţa de astăzi, în opinia noastră, este rezultatul încălcării mersului autodezvoltării fireşti a societăţii, substituirii mecanismelor de autoreglare a sistemului social şi tentativele de a o transforma după un anumit plan (construcția comunismului). Există însă legi, imperceptibile de noi, care nu pot fi neglijate, cu atât mai mult încălcate, deoarece aceasta se poate transforma într-o catastrofă. Astăzi, culegem roadele experimentului social, iniţiat de bolşevici.
Lipsa unor baze civilizate de viaţă în fosta URSS a dus la modificarea elementului uman, la deformarea personalităţii, ceea ce este o catastrofă cu mult mai periculoasă, decât cea ecologică sau atomică.
Violenţa, sadismul, cruzimea, vandalismul, sălbăticia sa-u acumulat ani în şir, fără a se găsi vreo ieșire, deoarece există monopolul statului asupra violenţei şi fărădelegilor. Acum, când monopolul statal a dispărut, când a venit „libertatea”, toată ticăloşia iese la suprafaţă din cele mai obscure colţişoare ale „eului” uman.
Fireşte, oamenii noştri, care niciodată n-au beneficiat de drepturi și libertăți, care n-au avut experienţa de instituţionalizare a drepturilor civile (în primul rând prin intermediul instituţiei de proprietate); în esenţă, neposedând experienţa libertăţii şi concepând-o ca pe o samavolnicie – altfel nici nu puteau (şi nici nu pot) să-şi realizeze interesele şi să-şi satisfacă necesităţile decât prin violenţă.
E mizeră speranţa că în curând oamenii aceştia, incapabili a soluţiona conflictele dintre ei fără violenţă, vor putea rezolva conflicte teritoriale, politice, etnice etc. prin alte mijloace. Investigaţiile noastre, analiza lucrărilor în problema violenţei, articolele din mas-media, luările de cuvânt ale multor politicieni din Republica Moldova, precum şi evenimentele pe care le atestăm în ultimul timp, confirmă spusele de mai sus. Circa 61% dintre respondenţii maturi şi 86% dintre cei minori acceptă aplicarea forţei faţă de alte persoane. Printre condamnaţii pentru săvârşirea crimelor violente indicele respectiv e şi mai înalt, constituind respectiv 83% şi 92%.
Analiza stării criminalităţii violente, precum şi rezultatele sondajelor sociologice, ne vorbesc că în societatea noastră orientarea spre violenţă nu pur și simplu persistă, aceasta, din păcate, în ultimele decenii a început a domina, formând în societate un înalt potenţial de violenţă, care inevitabil trebuia să se realizeze. În ce forme anume (infracţiuni violente, dezordine în masă, revoluţii, războaie) – aceasta depinde deja de alţi factori. În acest context se cuvine a menţiona: și războiul din Transnistria a constituit una dintre formele de realizare a acestui potenţial, alături de creşterea criminalităţii violente, vandalismului şi cruzimii în societate.
Din păcate, şi astăzi (se afirmă de autor în anul 1993) sistemul de relații sociale s-a păstrat (în pofida tuturor tentativelor de a-l reforma): el reproduce în proporţii crescânde raporturi de violenţă în toate sferele şi la toate nivelurile organismului social. Nu constatăm semne de modificare a mentalităţii oamenilor noştri. Orientarea spre violenţă domină, păstrând, totodată, un înalt potenţial de violenţă în societate, fapt, care la rândul său condiţionează în viitor o creştere destul de înaltă a diverselor forme de comportare violentă. Actualmente, nivelul violenţei şi ritmurile de acumulare a ei mărturisesc că societatea noastră bolnavă a atins acea limită periculoasă, după care începe procesul de autonimicire şi degenerare a națiunii
Într-adevăr, starea ecologică catastrofală a republicii, nivelul mortalităţii infantile şi durata medie a vieţii, procesele demografice, nivelul de alcoolizare şi narcotizare, calitatea vieţii, numărul în creştere al copiilor născuţi cu deficienţe mintale şi fizice (lista respectivă poate fi continuată) confirmă trista concluzie – Republica Moldova se află în pericol! Pericolul respectiv se ascunde în însăşi societatea moldavă. Totodată, în aceeaşi societate se află şi potenţialul pozitiv care ar realiza și un alt vector social – renaşterea spirituală şi salvarea naţiunii. Întrebarea constă doar în faptul: vom folosi acest potenţial constructiv, sau ne vom pierde în nefiinţă, cum au dispărut cândva civilizaţii, imperii şi popoare?!
Astăzi, societatea noastră se află abia la început de cale în privinţa izbăvirii de menţionata orientare spre violenţă care ne lipseşte de viitor. Trecerea de la violenţă la non violență, sau măcar minimalizarea manifestărilor de violență, ca metodă de soluţionare a oricăror conflicte, necesită de la fiecare individ, grup social şi de la societate în întregime un nivel mai înalt în aspectele social, cultural-istoric, intelectual, psihologic şi moral. Altfel spus, se cere un alt nivel de maturitate socială şi spirituală a oamenilor. Procesele ce se produc la ora actuală în republică: introducerea mecanismelor economiei de piaţă, recunoaşterea proprietăţii private, modificările din sistemul politic, afirmarea valorilor democratice ne fac să sperăm că societatea noastră va păşi, în cele din urmă, în albia autodezvoltării normale, fireşti şi că va începe renaşterea spirituală a poporului.
Tabelul nr. 1
Statistica unor tipuri a violenţei criminale în Basarabia în anii 1873-1900
| Anii | Nivelul criminalităţii redat în valori absolute şi relative | Tipurile violenţei criminale | Ponderea violenţei criminale în totalitatea infracţiunilor
(%) |
|||
| Omoruri | Violuri | Jafuri şi tâlhării | Coeficientul violenţei criminale
|
|||
| 1873-1875 | 2372
220 |
100,6
8,6 |
50
4,3 |
140,2
12,1 |
25,0 | 12,3 |
| 1876-1880 | 2198
195,5 |
95,6
8,5 |
54
4,9 |
149,2
12,9 |
26,3 | 13,6 |
| 1881-1885 | 2482,6
177,2 |
109,6
7,7 |
60,8
4,3 |
165,2
11,7 |
23,9 | 13,5 |
| 1886-1890 | 2687
169,7 |
142
8,9 |
122,6
7,7 |
176
11,1 |
27,7 | 16,4 |
| 1891-1895 | 3327
188,2 |
150
8,4 |
167
9,4 |
240
13,5 |
31,3 | 16,7 |
| 1896-1900 | 4453,8
215,8 |
173
8,9 |
201
10,3 |
268,6
13,8 |
33,1 | 14,4 |
Tabelul nr. 2
Statistica unor tipuri a violenţei criminale în Republica Moldova în anii 1971-1993
| Anii | Nivelul criminalităţii redat în valori absolute şi relative | Tipurile violenţei criminale | Ponderea violenţei criminale în totalitatea infracţiunilor
(%) |
|||
| Omoruri | Violuri | Jafuri şi tâlhării | Coeficientul violenţei criminale
|
|||
| 1971-1975 | 10007,6
270,9 |
188,4
5,1 |
154
4,1 |
291
7,8 |
17 | 6,3 |
| 1976-1980 | 12887
326,4 |
256,6
6,5 |
243,6
6,2 |
429
10,9 |
23,7 | 7,2 |
| 1981-1985 | 18971,2
502,7 |
260,4
6,9 |
281,2
6,9 |
785
19,2 |
32,5 | 7 |
| 1986-1990 | 31583,8
729,3 |
238,2
5,5 |
281
7,1 |
1608,8
33,7 |
46,3 | 6,7 |
| 1991-1993 | 38209
1031,3 |
385,8
10,4 |
280
7,6 |
2796,2
75,5 |
93,5 | 9,1 |
* Articol semnat de Valeriu Bujor, doctor în juridică. Criminalitatea şi societatea // Legea şi viaţa, nr. 6, 1993, p.p. 7-10.
[1] Ad. Chetle. Fizica socială, publ. În 1858, V. 1, pag. 51.
[2] Aceeaşi sursă, pag. 13.
[3] Apelez anume la această formă de criminalitate deoarece este mai puţin latentă, precum şi din consideraţiile că asemenea fapte au fost constatate crime, practic, pe toate timpurile şi la toate popoarele.