Creşterea vertiginoasă şi nivelul ameninţător al criminalităţii, modificările periculoase în structura ei, pot avea urmări ireparabile pentru Moldova. Actualmente nivelul real al criminalităţii mărturiseşte că societatea noastră a atins acea limită nefastă, după care începe procesul de autonimicire şi degenerare a naţiunii. Un pericol deosebit îl prezintă criminalitatea organizată. Astăzi nu e o problemă mai importantă în societate decât cea legată de combaterea criminalităţii, fapt înţeles de toţi.
Cu regret, conştientizarea acestui lucru nu e însoţită de măsuri adecvate pericolului criminalității. Poziţia celora de la guvernare revocă, cel puţin, nedumerire. Crearea diferitor comisii şi consilii, de către cei de la putere, nu e altceva decât o imitare a activității, stil de activitate propriu epocii comuniste, real însă se face puţin. La rândul său chiar și acest puțin este sortit de la bun început insuccesului.
Pot fi numiţi o multitudine de factori ce determina această stare. Mă voi referi însă doar la factorul primordial.
Premisa necesară eficacităţii măsurilor de control asupra criminalității constă în rezolvarea justă a problemelor legate de cunoaşterea esenţei fenomenului crimă, aprecierea stării şi tendinţelor criminalităţii în republică, constatarea determinantelor fenomenului în cauză, factorilor şi condițiilor ce favorizează săvârşirea infracțiunilor, pronosticarea criminalităţii şi modelarea noii realităţi criminogene în coraport cu procesele social-economice, culturale, demografice etc ce derulează în republică, elaborarea și implementarea strategiei de combatere a criminalităţii şi crearea unui sistem efectiv de prevenire a infracţionismului.
Toate aceste probleme poartă un caracter practic, însă elaborarea lor necesită o solidă bază ştiinţifică. Anume asigurarea teoretică a măsurilor de control asupra criminalităţii lipseşte. Cu regret, Moldova rămâne una din puţinele ţări (ce pretinde a se înscrie în lumea civilizată) unde nu se fac investigaţii criminologice fundamentale şi nu există nici o instituţie sau un centru criminologic. Republica Moldova nu pregăteşte cadre în acest domeniu. Nu voi fi departe de adevăr menţionând că criminologul este una din cele mai rar întâlnite profesii în republică.
Dacă plasam alături de acest factor primordial, adică neasigurarea ştiinţifică a combaterii infracţionismului, şi lipsa unei baze juridice ce ar corespunde noii realităţi criminologice plus incapacitatea organelor de drept de a activa în noile condiţii, plus incompletul de cadre şi asigurarea tehnico-materială insuficientă etc, devine clar de ce nu suntem în stare de a lua sub control nici măcar criminalitatea tradițională, nemaivorbind de combaterea eficientă a criminalităţii profesionale, corupţiei şi criminalităţii organizate. Şi dacă pericolul criminalităţii este perceput de toţi, atunci necesitatea asigurării teoretice a măsurilor de control asupra criminalităţii nu e înţeleasă pe deplin în societate, dar și de politicieni. Doar noi criminologii și unii conducătorii ai organelor de drept încearcă să atenţioneze problema în cauză. Din păcate, fără succes.
Prin acest articol scoatem în evidență existenţa problemei nominalizate pentru a-i determina într-o măsură oarecare pe cei de la guvernare să întreprindă paşi concreţi întru rezolvarea ei. E timpul să înţelegem – nu putem efectua un control eficient asupra criminalităţii doar în baza bunului simţ, deoarece analiza fenomenului crimă, determinantelor acestuia, elaborarea măsurilor de control necesită cunoştinţe speciale. Cum nu pot fi ignorate legităţile economice în economie, aşa este inacceptabil a nu ţine cont de legităţile criminologice în combaterea criminalităţii. Ignorarea lor ne costă scump.
Reieşind din cele expuse este evident pericolul deteoretizării problemei criminalităţii. Cu părere de rău acest pericolul are ca factor determinant şi starea de criză a ştiinţei criminologice, care are drept scop elaborarea şi propunerea măsurilor de control asupra criminalităţii în baza cunoaşterii esenţei şi manifestărilor fenomenului crimă. Ca atare criminologia (mulţi o confundă cu criminalistica) are ca obiect crima ca fenomen social (criminalitatea), legităţile manifestării şi existenţei acesteia în societatea umană, cauzele criminalităţii, alţi factori ce determină şi favorizează săvârşirea infracţiunilor; particularităţile personalităţii infractorului. Criminologia, de asemenea, studiază consecinţele sociale ale infracţionismului, problema victimei (victimologia); domeniul criminologiei cuprinde, de asemenea: metodologia cunoașterii criminologice, analiza criminologică, pronosticul criminologic, profilaxia criminologică, aprecierea eficacității activității de prevenire și contracarare a criminalității.
Juriştilor, care au studiat criminologia în ultimii 30 ani, le-au rămas asociaţii nu din cele mai bune viza-vi de materia criminologică. Criminologia sovietică avea sarcina să asigure şi să întemeieze „ştiinţific” interesele puterii în aspectul combaterii infracţionismului, bazându-se pe nişte postulate pur ideologice gen: în societatea socialistă nu există cauze ce ar fi generat criminalitatea. Criminalitatea era interpretată ca rudiment al societăţii precedente (burgheze), ca o influenţă negativă a ideologiei capitaliste; ca o confruntare în plan mondial a socialismului şi capitalismului, de rămânerea în urmă a conștiinței individuale față de cea a comunității socialiste, și ca unele deficiențe de ordin subiectiv ce ţin de dificultăţile fondării societăţii comuniste. Se mai postula că criminalitatea, la etapa de trecere de la societatea socialistă la cea comunistă, scade necontenit, dispare criminalitatea profesională și recidivismul, manifestările violenţei criminale dispar, etc. Fireşte criminologii se aflau în faţa dilemei: să se conducă în investigaţii de dogmele ideologice ori să ocolească problemele criminologice „acute”. O parte din criminologi s-au afirmat în ştiinţa criminologică sovietică doar rămânând în limitele postulatelor sus-numite. Dar oare se mai putea altfel în condițiile dictaturii comuniste?
Cu toate că se afirma despre o bază metodologică unică (teoria marxist-leninistă) pe care se întemeiau criminologii în investigaţii, constatăm lipsa oricărei metodologii în acest domeniu.
Criza în care se află astăzi criminologia noastră, în mare măsură, a fost provocată şi de faptul că aceasta evolua izolat de cursul mondial al ideilor criminologice, ignorând și bogata moștenire criminologică din propria țară. A fost fondată, după cum știm, o nouă criminologie – „sovietică” şi „socialistă”, respingându-se până nu demult orişice materie de ordin „burghez”.
Pot fi enumăraţi şi alţi factori ce au adus criminologia din ţările fostului lagăr socialist într-o stare de criză. Cele remarcate mai sus, plus practica socială permit a concluziona: criminologia fiind bazată pe dogmele ideologice comuniste şi în prezent pierzându-și aceste veșminte şi-a demonstrat insolvabilitatea. De aceea, astăzi pe ordinea zilei este nu doar sarcina dezvoltării problemelor fundamentale ale criminologiei. Majoritatea dogmelor necesita o reviziune totală.
Cu părere de rău constatarea acestei stări de lucru e departe însă de soluţionarea problemelor criminologice de azi. E puţin probabil ca în timpul apropiat să fim martori ai unor noi concepții și teorii în criminologie.
Într-o anumită măsură această stagnare poate fi explicată prin faptul că generaţia în vârstă de criminologi, nu mai e în stare să schimbe ceva, i-ar noua generaţie de criminologi întâmpină dificultăţi majore atât la revederea dogmelor ce s-au înrădăcinat, cât şi la propunerea noilor idei criminologice
Ţin să menţionez că în ceea ce priveşte dezvoltarea teoriilor criminologice particulare starea lucrurilor este (și era) mult mai satisfăcătoare. Și în continuare pot fi folosite cu succes multe din elaborările criminologice concrete (metode de studiu al personalității infractorului, metode matematice și statistice în criminologie, prognozarea criminologică, geografia criminalității, analiza unor tipuri concrete de criminalitate).
Revizuind moştenirea criminologică trebuie totuși să fim atenţi şi conştienţi de faptul că nu totul ce a fost generat de criminologia socialistă se cere a fi negat și aruncat la cimitirul ideilor inutile. Analiza critică a criminologiei trebuie s-o facem cu tact fără a trece la personalitate, fără a atinge demnitatea celor care au menținut focarul criminologiei. Să fim toleranți, a distruge până la temelie noi am însuşit, e timpul să încercăm a construi.
Vreau totuși să menționez că incapacitatea criminologiei sovietice socialiste de a face faţă noilor realităţi criminologice încă nu serveşte dovadă a inutilităţii acesteia. Viaţa dictează necesitatea dezvoltării criminologiei în Moldova. Eficacitatea măsurilor de control asupra criminalităţii în republică poate fi asigurată doar pe o solidă bază teoretică, care, la rândul ei, poate fi fondată în temeiul criminologiei, un adevăr confirmat de practica internațională de prevenire și combatere a criminalității. Pentru aceasta însă este nevoie ca cei de la putere să fie cointeresați în asigurarea păcii sociale, garantând securitatea fiecărui cetăţean. Pentru aceasta e necesar ca politicenii să înțeleagă, în sfârşit, necesitatea asigurării criminologice a activității de combatere și prevenire a criminalității, susținând dezvoltarea științei criminologice.
Aş vrea să fiu optimist, dar puţin probabil că atitudinea noului parlament, cu referire la problema abordată, se va deosebi în mod esenţial de stilul vechi de activitate al celor ce azi guvernează. Vom trăi şi vom vedea.