Multiple dificultăţi la studierea criminalităţii, precum şi a beţiei, narcotismului, prostituţiei, suicidului, corupției sau altor forme ale devianței sociale, apar ca urmare a examinării lor ca fenomene independente, ne luându-se în considerare geneza lor comună și interdependența logică dintre ele. În acest context este necesar de a cunoaște esența socială a devianței.
Devianta socială, în sensul cel mai larg o definim ca fenomen social, exprimat în forme relativ de masă şi constante ale activității umane, care nu corespund valorilor și normelor sociale dominante în societatea dată, normelor stabilite „de jure” sau normelor şi așteptărilor care s-au stabilit „de facto”. Deci, devianţa socială, ca conflict normativ și valoric, cu normele adoptate în sistemul social respectiv, va include ansamblul comportamentelor care violează așteptările instituţionalizate.
Punctul de reper pentru conceperea devianței sociale serveşte noţiunea de normă.
În orice societate există şi funcţionează un ansamblu de norme şi şi practici sociale, prin intermediul cărora se asigură ordinea socială, continuitatea şi stabilitatea instituţiilor şi comunităţilor umane. Omul trăieşte în societate împreună cu semenii săi, fiecare având anumite necesități și interese, diferite orientări valorice și scopuri de viață. De aceia comportamentul uman, orientat spre satisfacerea necesităților și realizarea intereselor egoiste și adesea contradictorii, vine în conflict cu comportamentul alor membri ai societății. Pentru evitarea conflictelor, societatea şi instituţiile sale instituie norme, care reglementează comportamentul uman într-o societate (grup social). Norma ca model de comportament, constă și în aşteptările sau consensul unui grup social faţă de un anumit tip de comportament. Respectiv, societatea evaluează și apreciază comportamentul membrilor săi, mai ales din punct de vedere al conformării acestui comportament la normele şi valorile dominante în comunitatea dată.
Etichetarea unor comportamente ca utile social sau periculoase (devianțele), depinde de natura normelor sociale, de standardele valorice şi morale care orientează acţiunile indivizilor, de gradul de toleranţă a societăţii respective, precum şi de pericolul (actual sau potential) pe care îl prezintă acest comportament pentru stabilitatea vieţii sociale. Comportamentul deviant, la rândul său, generează reacția de apărare social prin diverse forme și mecanisme de control social.
Apare întrebarea – de ce este important ca comportamentul uman să corespundă normelor sociale, adică să nu depășească limitele (granițele) îngăduite?
Răspunsul ar fi, că orice sistem, inclusiv social, își menţine independența, integritatea, stabilitatea şi capacitatea de autodezvoltare cu condiţia că procesele şi modificările care au loc în acest sistem se desfășoară în anumite limite. Depăşirea limitelor respective, mai ales printr-o intensitate înaltă de manifestare, devine periculoasă pentru stabilitatea și chiar existenţa sistemului dat. De aceea prin abateri, constante și în masă, de la normele de comportament obligatoriu, sistemul relaţiilor sociale, dominant în societatea dată, se destabilizează, se dezorganizează.
Cunoscând esența devianței sociale este mai lesne de a înțelege legitățile existenței și manifestării acestora în societatea umană. În acest context precizăm că toate procesele din societate, cele pozitive și negative, de organizare şi dezorganizare, se manifestă indisolubil, şi deci studiul acestora trebuie să fie unul complex, pentru a le explica. Anume din aceste considerente ne par iluzorii acele recomandări cu caracter administrativ, prohibitiv etc, de „a nimici”, „extirpa”, „a lichida” fenomenul social negativ păstrând numai ceia ce este pozitiv. Atât în anii puterii sovietice, cât şi astăzi, unii demnitari de stat nu-şi pierd „speranţa”, totuşi, „să înfrunte”, „să pună capăt” sau „să lichideze” alcoolismul, narcomania, prostituţia.
Din aceste constatări însă, nu rezultă că societatea nu ar trebui să reacţioneze la devierile sociale negative, mai ales la formele patologice, distructive ale acestora. Dimpotrivă, prevenirea și controlul social al acestora trebuie să fie permanente, aceasta, însă, va constitui tema unei discuţii (lecţii) aparte.
În continuarea celor expuse mă voi referi la interdependențele existente între diverse forme de manifestare a patologiilor sociale, interdependențe care poartă un caracter complicat, contradictoriu și care adesea diferă de acele reprezentări formate la noi despre ele. Astfel, adesea se observă „o inducţie” a diverselor forme de patologie socială, când un fenomen negativ îl amplifică pe altul, dar și invers – sporirea unor manifestări, din categoria patologiilor sociale, corelează cu reducerea nivelului altor manifestări ale devianței sociale (alcoolizarea populației cu scăderea nivelului activității infracționale, creșterea nivelului comportamentului suicidal cu descreșterea numărului omorurilor, etc).
Aceste legături, stabilite statistic, sunt determinate de cauze sociale comune, de factori economici, sociali, demografici, politici, culturali etc. Însă, chiar dacă dererminantele sunt comune, se cere de precizat că diferite manifestări ale patologiilor sociale „reacţionează” în mod diferit la influenţele mediului social. Spre exemplu, pe timp de război se atestă reducerea sinuciderilor, în perioada crizelor economice creşte criminalitatea cupidantă, reducându-se relativ cea de violență; prosperarea economică e însoţită de creșterea manifestărilor de violență.
Necesită atenție și interdependența formelor negative şi celor pozitive ale comportamentului deviant – patologiei sociale şi creaţiei sociale, deoarece spiritul social activ al persoanelor, îndreptat spre realizarea intereselor și satisfacerea necesităților, oricum trebuie să se realizeze, fie în forme social utile, fie în forme sociale condamnabile de comunitate.
Cele expuse mai sus permit a presupune existenţa unei „balanţe”, după tipul vaselor comunicante, specifice comportamentului social şi sistemului de factori, ce determină structura şi dinamica activității sociale a oamenilor când sporirea intensităţii (nivelului) unor forme de activităţi (pozitive sau negative) aduc la reducerea nivelului altor forme.
De menţionat că tezele teoretice expuse de noi au și valențe practice. Stabilirea legăturilor între diverse forme ale patologiei sociale, precum şi dintre ele şi creaţia socială, constatarea corelaţiilor statistice, legităților repartizării teritoriale a diverselor forme de comportament social deviant, ajută la evitarea extremelor în politica socială. Cunoașterea acestor legități contribuie la folosirea eficientă a posibilităților de redirecționare a comportamentului uman în sensul social util. Aceasta, însă, ține de domeniul „fantasticii sociale”, deoarece în Moldova nu se efectuează asemenea investigaţii, fără de care extremităţile din politica socială cu toate urmările negative pentru societate, vor rămâne în practica socială moldovenească.
În concluzie menţionăm că studiul diverselor forme ale „răului social”, cum sunt devianțele sociale, se preocupă teoria sociologică specială – sociologia comportamentului deviant (deviantologia). Obiectul nostru de studiu îl va constitui una din manifestărie patologiei sociale – criminalitatea, obiect de studiu al criminologiei (sociologiei criminalităţii).