PROBLEME DE DREPT PENAL ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE*
Noul Cod penal al Republicii Moldova, care va întra în vigoare la 12 iunie 2003, e o realitate şi o realizare, un rezultat care a încununat munca de ani de zile a savanţilor şi practicienilor moldoveni. Cât e de reuşită această realizare vor arăta nu doar disputele teoretice, ci în primul rând practica aplicării legislaţiei penale. Dar practica – nu în sensul că este prim criteriu al adevărului, deoarece conţinutul legislaţiei penale a fost şi va rămâne influenţat în primul rând de interesele deţinătorilor puterii obiectivizate prin prisma politicii penale. Anume din aceste considerente orice discuţii de tipul e bun sau nu noul Cod penal sunt lipsite de sens, în lipsa unor repere obiective de apreciere a acestuia.
De la ce vom porni în analiza noastră? Poziţia autorului e cunoscută publicului şi constă în convingerea subiectivă, de altfel, că noul Cod penal al Republicii Moldova era conceptual învechit, deja a doua zi după adoptare. De aceea procesele de îmbunătățire și perfecţionare a legislaţiei penale şi cele de pregătire a unei noi redacții a Codului penal se cere de realizat în paralel. În această ordine de idei ar fi binevenită colaborarea tuturor savanţilor şi practicienilor moldoveni pentru elaborarea modelului teoretic al Codului penal al Republicii Moldova în baza doctrinei penale autohtone, reieșind din experiența europeană, dar și ținând cont de tradițiile și realizările științei penale din fosta URSS.
Nu voi face mari descoperiri dacă voi afirma că viaţa se schimbă, se schimbă societatea, se schimbă interesele oamenilor și mentalitatea lor, se schimbă doctrinele penale şi, fireşte, se vor propune noi şi noi modificări întru perfecţionarea legislaţii penale. Se vor publica articole şi se vor face comentarii, se vor publica şi se vor scrie manuale, se vor generaliza practici de aplicare a legislaţiei penale, se vor susţine teze de masterat şi doctorat. În majoritatea din ele se vor fundamenta propuneri cu interes ştiinţific dar şi aplicativ-practic. Cu regret acestea, pur şi simplu se ignorează de factorii de decizie, știința, pracrica și interesele politice merg pe căi paralele fără a se intersecta însă.
Aşadar, ce se derulează deja şi ce ne aşteaptă după intrarea în vigoare a noului Cod penal? Ce va fi supus proceselor de perfecţionare a legii penale?
În primul rând, direcţiile de dezvoltare a legislaţiei penale moldoveneşti trebuie să se fundamenteze pe rezultatele analizei: tendinţelor dezvoltării social-economice şi situaţiei politice; dinamicii criminalităţii; legităţilor dezvoltării dreptului penal care are ca sarcină de bază realizarea necesităţii de a asigura securitatea şi ordinea socială în faţa creşterii valului criminalităţii.
În al doilea rând, vor fi înlăturare unele greşeli admise la adoptarea noului Cod penal al Republicii Moldova, lucru firesc şi inevitabil.
Codul penal va fi completat cu noi articole şi modificate cele incluse deja în Cod, vor fi operate schimbări în cuantumul sancţiunilor penale.
Procesul de liberalizare a legislaţiei penale nu va fi întrerupt, deoarece el încă nici nu a început. Într-adevăr, în pofida tuturor declaraţiilor despre umanizarea legislaţiei penale şi a pedepselor, ultimele s-au înăsprit. Acest proces va continua (înăsprirea sancţiunilor penale).
Se vor face redactări şi precizări lingvistice ale textului, care astăzi sunt departe de a fi dacă nu perfecte, atunci cel puţin înţelese; se simpte lipsa tehnicii legislative în domeniul penal. Aici este cazul să amintim că eficacitatea legii penale depinde şi de faptul, cât de perfect este limbajul ce ar corespunde următoarelor cerinţe: exactitate, claritate şi simplitate, accesibilitatea şi logica expunerii. În această ordine de idei este logică presupunerea că va fi extins capitolul ce interpretează sensul unor termeni sau expresii din Cod.
Se va lărgi cadrul de infracţiuni ce ţine de dreptul penal internaţional şi vor lua o amploare tot mai mare procesele de apropiere, ca să nu zic de unificare, a diferitelor sisteme de drept penal. Probabil, noi vom fi nu numai martori, dar şi creatori ai procesului de codificare a Dreptului penal european şi a Dreptului penal internaţional.
Va continua procesul de criminalizare – decriminalizare a faptelor, de regulă, din categoria celor uşoare şi mai puţin grave, trecerea unor fapte de la categoria infracţiunilor grave la categoria infracţiunilor mai puţin grave şi invers. Criminalizate, în primul rând, vor fi, probabil, faptele din sfera tehnologiilor avansate şi cele ce atentează la securitatea economică (în sens larg).
Câteva sugestii referitor la procesul de criminalizare-decriminalizare. E ştiut că incriminarea sau dezincriminarea comportamentului social constituie modalităţi prin care puterea legislativă realizează politica penală. Însă incriminarea unor fapte trebuie să constituie ultima ratio pentru legiuitor, acesta intervenind prin mijloace penale numai în măsura în care aceleaşi obiective nu pot fi atinse prin aplicarea altor sancţiuni juridice. Nu este rezonabil de a criminaliza infracţiuni uşoare, o mare parte din infracţiunile uşoare, ce constituie 16% din numărul total de fapte incriminate de Cod, ar putea fi decriminalizate.
Este puţin probabil că sistemul şi modalităţile pedepselor să se schimbe principial, însă ineficienta măsurilor existente, agresiunea criminală ce pune în pericol însăşi existenţa societăţii poate duce la acceptarea unor pedepse sau măsuri de siguranţă de tipul castrării ori la modificarea comportamentală în baza tehnologiilor ce ţin de programări neuropsihologice ale personalităţii.
Şi încă la un moment ce ţine de procesul de criminalizare aşi vrea sa atrag atenţia D-voastră. La baza criminalizării găsim o pluralitate de cauze. Principala cauză care influenţează decizia de încriminare a unor fapte este cea de ordin politic, însă găsim şi raţiuni (motive) de ordin tehnic. Referitor la substratul politic, eu ca criminolog, reies din faptul că astăzi decizia de încriminare este tot mai frecvent determinată de cei, care au destulă influenţă asupra puterii pentru aşi apăra prin lege interesele şi acea ordine (în primul rând economică și financiară) pe care au instaurat-o. Cât priveşte raţiunile de ordin tehnic, enumăram următoarele:
– imposibilitatea de a ţine sub control sau a preveni asemenea acte de conduită ce prezintă pericol sporit pentru societate, astfel încât aplicarea represiunii penale este ultima soluție;
– coraportul dintre pericolul social al faptei şi frecvenţa unor asemenea acte în societate: dacă o faptă socială este deosebit de periculoasă ea trebuie incriminată şi în situaţia în care nu este frecvent comisă, spre deosebire de o faptă care reprezintă un pericol relativ mic, aceasta din urmă însă trebuie incriminată dacă se întâlneşte considerabil de frecvent în societate;
– admisibilitatea incriminării faptei din punct de vedere politic, moral şi juridic. Din punct de vedere juridic, este necesar a verifica dacă incriminarea este conformă: constituţiei, principiilor dreptului, sistemului de drept, acordurilor internaţionale şi legislaţiei internaţionale;
– posibilitatea realizării practice a incriminării şi anume: posibilitatea tehnică (logico-juridică) de elaborare a unei asemenea norme incriminatoare, a o formula şi a o comunica într-un mod accesibil cetăţenilor şi funcţionarilor publici; posibilitatea depistării actelor incriminate şi identificarea făptuitorului, posibilitatea efectuării eficace şi eficiente a urmăririi penale şi a examinării judiciare a cazului, posibilitatea prevenirii recidivei;
– oportunitatea incriminării unei faptei în raport cu tradiţiile şi practicile sociale, politice, culturale, religioase, psihologice etc.;
– „costul” acestei incriminări, ţinând cont de o serie de factori şi circumstanţe, inclusiv de ordin psihologic.
Perfecţionările legislaţiei penale trebuie să fie orientate la o maximă corespundere a acestuia realităţii criminologice din societate şi la o reglementare adecvată a relaţiilor juridico-penale ce s-au statornicit în ţară. Nu trebuie să uităm că apelarea la măsurile represive se admite doar în cazul când în condiţiile concrete alte măsuri sunt insuficiente ori potenţialul lor s-a epuizat. Noi de asemenea trebuie să facem tot posibilul pentru a evita agresiunile legislative, când unica metodă de rezolvare a problemelor sociale devine adoptarea de noi acte normative, postulându-se apriori că însuşi faptul adoptării legii este considerat deja ca o rezolvare a problemei. Trebuie să conştientizăm şi faptul că doar măsurile poliţieneşti şi doar sistemul penal nu sunt suficiente pentru a înjuga criminalitatea în lipsa unei politici penale adecvate, în lipsa unei asigurări ştiinţifice a măsurilor de control şi contracarare a fenomenului infracţional. În acest context voi atenționa asupra necesității îmbinării optime a măsurilor represive cu cele preventive, despre acestea din urmă mă voi expune pe parcurs, în cadrul conferinței noastre.
* Din raportul prezentat de Valeriu Bujor, (doctor în drept, rector al Universităţii de Criminologie), la Conferinţa ştiinţifică internaţională Probleme actuale ale ştiinţei dreptului penal şi criminologiei în spaţiul postcomunist. Chişinău, Universitatea de Criminologie. 29-30 noiembrie, 2002.