Valeriu Bujor, Sergiu Ilie. Corelaţia dintre criminalitatea gulerelor albe şi alte tipuri de criminalitate. În: Anale ştiinţifice. Ediţia a II-a şi III-a. Academia „Ştefan cel mare” a MAI, Chişinău, 2002, 188 p. ISBN 9975-930-65-4 (pp. 111-118)

 

 

Sergiu Ilie,

Valeriu Bujor

Corelaţia dintre criminalitatea gulerelor albe şi alte tipuri de criminalitate

Termenul de criminalitate a gulerelor albe este deseori confundat cu unii termeni apropiaţi ca sens, pe care unii autori îi consideră sinonime cu primul. Este vorba de următoarele concepte: corupţia, criminalitatea de serviciu, criminalitatea persoanelor cu funcţii de răspundere (a funcţionarilor publici), criminalitatea profesională, criminalitatea elitei, criminalitatea respectabilă, criminalitatea corporativă, criminalitatea economică, criminalitatea de gospodărie, criminalitatea de producţie şi criminalitatea de business (business crime). Fără examinarea etiologiei şi a sensului acestor termeni, precum şi a corelaţiei lor cu termenul de criminalitatea gulerelor albe nu vom putea stabili semnificaţia şi oportunitatea ultimului.

În cele mai dese cazuri, criminalitatea gulerelor albe este confundată cu criminalitatea economică şi cu însăşi corupţia. Însă în lucrarea de faţă nu vom analiza ce reprezintă aceste concepte, deoarece viziunile autorilor asupra problemelor în cauză au fost deja expuse în alte lucrări [1]. Vom prezenta doar concluziile.

În primul rând, termenul de criminalitate economică nu poate fi utilizat în calitate de sinonim al termenului de criminalitate a gulerelor albe şi, cu atât mai mult, nu-l poate înlocui. Deşi criminalitatea gulerelor albe, într-adevăr, include şi multe infracţiuni economice, sensul termenului dat este însă cu mult mai larg. El înglobează unele infracţiuni pe care le vom examina în continuare.

În al doilea rând, şi sensul termenului criminalitate de corupţie este cuprins în sensul termenului gulerelor albe, ultimul fiind însă mai larg.

De asemenea, sensul termenului criminalitate a gulerelor albe este mult mai larg, dar uneori cuprinde, parţial, şi unele sensuri ale următoarelor tipuri de criminalitate: criminalitate de business (business crime) – totalitatea infracţiunilor comise în procesul desfăşurării activităţii de antreprenoriat de către antreprenori, manageri, posesori şi conducători ai diferitelor agenţii economice şi criminalitate corporativă.

Criminalitatea corporativă constituie: „totalitatea infracţiunilor comise de conducători sau de alţi reprezentanţi ai corporaţiilor, dar tot în numele conducerii corporaţiilor şi cu folosirea statutului oficial al întreprinderii, în scopul de a-şi spori avuţia sau pentru protecţia altor interese” [2]. După părerea lui Clinard Yager criminalitatea corporativă este alcătuită din următoarele şase tipuri principale:

1.   Nerespectarea actelor şi deciziilor administrative, de exemplu, nerespectarea dispoziţiilor Guvernului referitoare la rechemarea mărfurilor cu rebut sau refuzul de a construi instalaţii pentru purificarea apei sau a aerului.

2.   Violarea dispoziţiilor cu privire la ocrotirea naturii (purificarea apei şi aerului, purificarea teritoriului intoxicat de petrol sau de alte produse chimice).

3.   Încălcări financiare: de exemplu, sponsorizare ilicită a organizaţiilor politice, coruperea politicienilor, violarea legislaţiei privind operaţiuni valutare.

4.   Nerespectarea dispoziţiilor cu privire la protecţia muncii şi tehnicii securităţii, inclusiv discriminarea angajaţilor după deosebire de rasa, de sex sau de religie; acţiuni care contravin dispoziţiilor privitoare la muncă şi salariu, precum şi nerespectarea instrucţiunilor referitoare la tehnica de securitate.

5.   Infracţiuni de producţie: de exemplu, fabricarea şi vânzarea autoturismelor, avioanelor, aparatelor etc. nesigure sau care pot crea pericol pentru viaţă; prepararea medicamentelor şi produselor alimentare dăunătoare pentru sănătate; întreţinerea depozitelor de alimente în condiţii antisanitare.

6.   Activitatea de comerţ necinstită, de exemplu încălcarea condiţiilor de concurenţă, fixarea preţurilor şi împărţirea ilegală a pieţei [3].

Criminalitatea de producţie şi criminalitatea de gospodărire sunt, de asemenea, în mare măsură cuprinse de conceptul criminalităţii gulerelor albe. De menţionat totodată că termenul criminalitate de gospodărire, la fel ca şi termenul criminalitate economică, este criticat de mulţi criminologi. După cum scrie G. Kaiser: „În prezent sunt, totuşi, pronunţate dubii, este oare, în genere, potrivită noţiunea de criminalitate de gospodărie (economică) în calitate de noţiune juridico-penală colectivă (собирательноепонятие)” [4].

Astfel, şi următoarele tipuri de criminalitate precum criminalitate de serviciu şi criminalitate a persoanelor cu funcţie de răspundere (criminalitate a funcţionarilor publici) [5], sunt, de asemenea, integrate, după părerea noastră, în conceptul de criminalitate a gulerelor albe. Infracţiunile de serviciu reprezintă „atentate la activitatea normală a aparatului de administraţie publică comise de lucrători ai acestui aparat, învestiţi cu împuterniciri corespunzătoare şi care abuzează de ele (funcţionari, funcţionari publici, persoane cu funcţii de răspundere etc.)” [6]. După părerea lui McKinney J.C., criminalitatea de serviciu este alcătuită din asemenea infracţiuni cum „irosirea, afacerile comerciale de escroc, reclamă înşelătoare, fixarea preţurilor, tăinuirea veniturilor, operaţiunile la piaţa neagră, încălcarea legislaţiei împotriva trusturilor” [7].

Potrivit lui Hans J. Schneider, criminalitatea de serviciu include toate infracţiunile comise de persoane exercitând atribuţiile de serviciu, dar care nu sunt neapărat funcţionari. Aşa, bunăoară, este „comercializarea nejustificată a deservirii medicale (efectuarea unor intervenţii chirurgicale inutile, după diagnostice stabilite intenţionat imprecis; prescrierea medicamentelor care nu sunt necesare), efectuarea lucrărilor care nu sunt necesare în cursul reparaţiei automobilului, vânzarea produselor stătute (fructe, carne) în calitate de proaspete” etc. [8]

Unii autori identifică criminalitatea gulerelor albe cu criminalitatea profesională, având în vedere drept criteriu de clasificare profesia, specialitatea infractorului. Astfel, Middendorf încă în 1959 a propus ca criminalitatea gulerelor albe să fie denumită criminalitate profesională care, după părerea lui, „este alcătuită din infracţiuni comise de persoane în viaţa de afaceri, la serviciul public sau de reprezentanţi ai profesiilor libere” [9]. Nu susţinem atare opinie. Termenul de criminalitate profesională este utilizat din sec. XIX şi are o semnificaţie distinctă: „Criminalitatea profesională constituie un tip de criminalitate ce se manifestă printr-o permanenţă a activităţii criminale a participanţilor (practicarea sub formă de îndeletnicire), activitate ce constituie principala sursă a veniturilor lor şi necesită o specializare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor (metodelor şi mijloacelor de comitere a infracţiunilor), precum şi apartenenţa criminalilor, care posedă o anumită specializare, la o sublatură şi la un mediu criminal relativ închis şi ierarhizat” [10]. Anume în acest sens şi este utilizat termenul în discuţie de majoritatea criminologilor atât în ţările europene, cât şi în SUA [11].

În acelaşi timp, prezintă interes clasificarea infractorilor propusă de W. Reckless:

1.   infractori obişnuiţi;

2.   infractori organizaţi şi

3.   infractori profesionişti [12]

Prin ultimii termeni, îi are în vedere atât pe criminali profesionişti în sensul acceptat de toţi autorii şi pe infractori pentru care corupţia este un mijloc de existenţă [13]. La prima vedere, W. Reckless are dreptate, într-adevăr, şperţari care desfăşoară o activitate criminală permanentă în mod specializat, au anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi în domeniul lor criminal şi pentru care infracţiunile constituie o sursă de bază a veniturilor. Lipseşte doar o trăsătură necesară pentru a-i atribui la categoria infractorilor profesionişti, şi anume – integrarea în mediul criminal. Nu trebuie să uităm însă că, pe lângă lumea criminală generală (tradiţională), în prezent, există şi un mediu criminal (care poate fi numit „specializat”) al persoanelor corupte. El este puţin studiat, dar se ştie că şi în cadrul lui sunt anumite tradiţii, obiceiuri, norme de conduită şi uneori argou. Cu toate acestea, considerăm că clasificarea propusă de W. Reckless, fiind interesantă sub aspectul teoretic pentru o examinare abstractă, ea nu este totuşi oportună pentru cercetări criminologice empirice. Din acest punct de vedere, susţinem abordarea tradiţională a conceptului de criminalitate profesională.

Uneori poate fi întâlnită utilizarea termenului de criminalitatea elitei care desemnează acelaşi sens cu al criminalităţii gulerelor albe. Nu suntem de acord cu aceasta, deoarece persoanele care alcătuiesc elita unei societăţi nu sunt neapărat persoane cu gulerele albe. Termenul elită are un sens mai larg. Prin elita unei societăţi înţelegem, după cum scria V. Pareto, „acei oameni care posedă calităţi de inteligenţă, de caracter, de capacitate de orice gen, de direcţie, de nivel remarcabil. Exclud, în acelaşi timp, integral, orice apreciere asupra meritelor şi autorităţilor acestor clase de oameni” [14]. În acest sens, este corectă utilizarea termenului de criminalitatea elitei politice (elitei de guvernare) utilizat de V.V. Luneev [15]. Deosebirea acestuia de termenul criminalitate a gulerelor albe constă în faptul că „elitei politice şi de guvernare îi sunt „accesibile” toate infracţiunile existente” [16] (inclusiv chiar infracţiunile de violenţă).

Criminologii germani utilizează un termen asemănător cu cel propus de V. Luneev: criminalitatea deţinătorilor de putere, dar care totuşi diferă prin conţinutul său. Criminalitatea deţinătorilor de putere este alcătuită din „totalitatea de infracţiuni, comise de către deţinătorii de putere în scopul protecţiei sau extinderii privilegiilor sale – persoanele recunoscute, care după o poziţie politică sau socială, legată de posibilităţile largi de asigurare a intereselor lor personale" [17].

Edwin Schur utilizează termenul de criminalitate respectabilă drept sinonim cu termenul de criminalitate a gulerelor albe [18], însă el îi extinde sensul acestuia din urmă. În opinia lui, termenul dat cuprinde, alături de infracţiunile indicate de Sutherland, şi multe alte infracţiuni pe care le poate comite această categorie de cetăţeni (cum sunt, bunăoară, furturi, escrocherii, falsificare de cecuri etc.) şi nu neapărat legate de serviciul lor.

În ultimul timp în SUA circulă şi termenul criminalitatea gulerelor de sidef. El exprimă o modalitate a criminalităţii gulerelor albe, însă în acest caz infracţiunile sunt comise de reprezentanţi ai puterii de un înalt nivel şi de cei mai influenţi businessmani [19].

Din toate cele expuse rezultă că criminalitatea gulerelor albe constituie un concept criminologic distinct, care nu poate fi înlocuit prin celelalte concepte existente în prezent în criminologie, care definesc diferite tipuri de criminalitate.

În acelaşi timp, menţionăm că există problema definirii conceptului în cauză. Majoritatea autorilor fie că purced la descrierea însuşirilor criminalităţii gulerelor albe fără definirea ei, fie că citează definiţia conceptului formulată de E. Sutherland, concept cu un conţinut destul de larg. Uneori pot fi întâlnite şi tratări unilaterale, neadecvate noţiunii criminalităţii gulerelor albe. Când ea este redusă doar la criminalitatea în domeniul activităţii de antreprenoriat (asemenea abordări se bazează pe primele lucrări ale lui E. Sutherland, dar fără a le lua în seamă pe cele ulterioare în care problema a fost lărgită) sau doar la criminalitatea persoanelor cu funcţie de răspundere [20] (ceea ce este tot eronat). Cu toate că problema criminalităţii gulerelor albe a fost pusă încă în anul 1940, actualitatea ei, precum şi dimensiunile, şi pericolul ei social deosebit au fost demonstrate cert de mai multe investigaţii ştiinţifice, până în prezent, după părerea noastră, nu a fost deocamdată, găsită o definiţie adecvată pentru acest tip de criminalitate. A defini un oarecare fenomen social este întotdeauna o chestiune complicată, dar cu atât mai dificilă este, în special, definirea unui fenomen social complex cum este criminalitatea gulerelor albe. Analizând mai multe definiţii ale fenomenului în discuţie, am ajuns la concluzia că cea mai reuşită noţiune a fost propusă totuşi tocmai de Edwin Sutherland, autorul conceptului. Şi anume „criminalitatea gulerelor albe reprezintă infracţiuni comise de persoane respectabile cu-n înalt statut social în cursul activităţii lor profesionale” [21]. Deşi această noţiune nu este lipsită de anumite lacune, totuşi o definiţie mai bună noi n-am întâlnit şi nu o putem deocamdată propune. De aceea, în lucrarea de faţă ne vom baza pe definiţia formulată de E.W. Sutherland, autorul conceptului.

La drept vorbind, în criminologie sunt utilizaţi, destul de des, mulţi termeni, în special acei care denumesc fenomene sociale permanent discutate. Bunăoară, atunci când se discută chiar şi problema conceptului de criminalitate, majoritatea divergenţelor sunt bazate nu atât pe însuşirile fenomenului, cât pe problema definirii lui. Dar aceasta totuşi nu înseamnă că nu există criminalitatea sau nu merită a fi studiată.

E de remarcat că, deşi fenomenul de criminalitate a gulerelor albe nu a fost cercetat în URSS şi nici în RSSM, diferite aspecte ale acestuia au fost totuşi studiate destul de bine. Este vorba, în primul rând, de criminalitatea de serviciu şi de criminalitatea de gospodărie – cupidantă. (хозяйственно-корыстная преступность).

De fapt, atunci când E. Sutherland distingea criminalitatea gulerelor albe, în URSS şi în alte state socialiste (dar, în virtutea inerţiei, şi în state formate după destrămarea lor între anii 1989 şi 1991), se evidenţiau astfel de tipuri de criminalitate: criminalitatea general-penală (общеуголовная преступность) şi criminalitatea de gospodărie – cupidantă (хозяйственно-корыстная преступность) [22].

Considerăm că aceşti termeni, din punct de vedere lingvistic sau semantic, nu sunt mai reuşiţi decât termenul propus de E.Sutherland [23], unicul lor avantaj rezidă în faptul căjuriştii s-au deprins cu aceşti termeni. La fel stau lucrurile şi cu problema definirii lor adecvate.

Susţinem că criminalitatea ca fenomen social complex poate fi divizată, în fond, în douătipuridebază:

1.     criminalitatea obişnuită (de violenţă şi cupidantă);

2.     criminalitatea gulerelor albe.

Desigur, sunt evidenţiate de specialişti şi multe alte tipuri de criminalitate. Când spunem că cele două tipuri sunt numite de bază avem în vedere doar aceea că marea majoritate a infracţiunilor este inclusă în una dintre aceste categorii mari.

Criminalitatea tradiţională este alcătuită din astfel de fapte concrete care sunt calificate ca infracţiuni aproape din momentul apariţiei semnelor de criminalitate şi în mai multe state (omoruri, violuri, furturi, jafuri, escrocherii, huliganism etc.).

Criminalitatea gulerelor albe ca fenomen social apare mai târziu, la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii (deşi unele manifestări ale acesteia au luat naştere odată cu apariţia statului, de exemplu, corupţia), când în societate se formează o anumită categorie de populaţie, numită convenţional „gulerele albe”. Din această categorie fac parte, în primul rând, funcţionari publici, funcţionari, persoane cu funcţii de răspundere şi manageri de diferite trepte şi domenii de activitate; persoane cu un înalt statut social ereditar (aristocraţie); persoane cu un înalt statut social material (oligarhie); antreprenori şi intelectuali (savanţi, profesori, medici, ingineri etc.).

Nu orice infracţiune comisă de aceste persoane poate fi inclusă categoriei infracţiunilor comise de gulerele albe. Trăsătura distinctivă a criminalităţii gulerelor albe o constituie faptul că infracţiunile aparţinând tipului în cauză ţin neapărat de profesia (ocupaţia) infractorului cu gulerul alb.

Sintetizând toate cele expuse, vom prezenta corelaţia diferitelor tipuri de criminalitate descrise mai sus.

Deci, criminalitatea, în general, poate fi împărţită în două tipuri principale: 1) criminalitatea tradiţională în care, la rândul său, pot fi distinse următoarele două tipuri de bază – criminalitatea de violenţă şi criminalitatea cupidantă; 2) criminalitatea gulerelor albe, care se divizează în: criminalitatea de serviciu (ultima cuprinde criminalitatea de corupţie, criminalitatea corporativă şi criminalitatea de serviciu imprudentă) şi criminalitatea de business (din care fac totodată parte criminalitatea bancară, criminalitatea fiscală şi, uneori, criminalitatea ecologică).

 

Grafic, aceasta poate fi prezentat în felul următor:

 

 

Corelaţia dintre criminalitatea gulerelor albe şi alte tipuri de criminalitate apropiate poate fi expusă grafic în modul următor.

 

 

 

 

După cum se vede, criminalitatea gulerelor albe include pe deplin următoarele tipuri de criminalitate: criminalitatea de corupţie, criminalitatea corporativă, criminalitatea de serviciu imprudentă, criminalitatea bancară şi criminalitatea fiscală. În acelaşi timp, în unele cazuri (în special când infracţiunea este comisă de o persoană din categoria celor cu gulerele albe), la criminalitatea gulerelor albe se pot referi unele infracţiuni care fac parte din următoarele tipuri de criminalitate: criminalitatea ecologică, criminalitatea informatică, criminalitatea politică şi criminalitatea organizată.

Totodată, astfel de tipuri de criminalitate cum sunt: criminalitatea elitei politice, criminalitatea respectabilă şi criminalitatea deţinătorilor de putere sunt doar parţial cuprinse de criminalitatea gulerelor albe, deoarece, deşi subiectul infracţiunilor din aceste tipuri de criminalitate este acelaşi, la primele trei categorii de criminalitate el poate comite, graţie poziţiei sale, şi infracţiuni de viol, omor, huliganism, furt, adică acele infracţiuni care nu pot fi incluse în categoria criminalităţii gulerelor albe.

 

Referinţe

1.       Vezi S. Ilie, Criminalitatea economica ca concept în Analele Ştiinţifice ale Academiei de Politie „Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2000, pp. 97-102.

2.       Kerner H-j. (Hrsg.), Krimilogie Lexicon, Heidelberg, 1991. Citat după Российская криминологическая энциклопедия, Москва, 2000, p. 591.

3.       Clinard Marchall В. Leager Peter C., Corporate Crime, New-York-London, 1980, citat după Г.И. Шнайдер, Криминология, Москва, 1994, сс. 47-48.

4.       Г. Кайзер, Криминология, Москва, Юридическая литература, 1979, р. 293.

5.       În fond sunt, de obicei, utilizate în calitate de sinonime.

6.       Волженкин Б.,Должностные (служебные) преступления. Российская криминологическая энциклопедия, Москва, 2000, с. 178.

7.       McKinney, J.С., Constructed Typology and Social Theory. New-York, 1966, citat după В. Фокс, Ведение в криминологию, Москва, 1985.

8.       H.J. Schneider, op.cit., p. 44.

9.       Vezi G. Keiser, op.cit., p. 290.

10.   V. Bujor, O. Bejan, Criminalitatea profesională, Chişinău, 1999, p. 4.

11.   Vezi toate manualele de criminologie din ţările CSI; H.J. Schneider, op.cit. p. 44; V. Fox, op.cit., p. 26; Гуров А.И., Профессиональная преступность: прошлое и современность, Москва, 1990.

12.   Reckless W.C., The Crime Problem, 3 rd ed. New-York, 1961, citat după V. Fox, op.cit. p. 249-250.

13.   Idem.

14.   Citat după I. Bădescu, Istoria sociologiei, Galaţi, 1994, p. 419.

15.   Vezi В.В. Лунев,Преступность XX века. Мировые, региональные и российские тенденции,Москва, 1999, сс. 330-353.

16.   Idem, p. 331.

17.   Российская криминологическая энциклопедия, Москва, 2000, с. 584.

18.   Е.М Шур. Наше преступное общество, Москва, 1974, сс. 219-261.

19.   Российская криминологическая энциклопедия, Москва, 2000, с. 72

20.   Chiar şi în dicţionarul juridic englez-rus poate fi întâlnită o astfel de traducere incorectă. Vezi: Англо-русский полный юридический словарь, Москва, 1993, с. 383.

21.   Sutherland Edwin R, Gressey Ronald R., Criminology, 9 th ed., Philadelphia, 1974, p. 40.

22.   Долгова А.Н., Криминологические проблемы отдельных видов преступности, în Причины отдельных видов преступности и проблемы борьбы с ними. Сборник научных трудов, Москва, 1989. с. 6.

 

23.   Аprоpо, сu 40 de ani înainte decât în URSS au început a fi distinse aceste două categorii de criminalitate.

События