UNELE PROBLEME A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIVAT ŞI INSTRUIREA JURIDICĂ

 

Învăţământul juridic este una din direcţiile de bază ale sistemului superior de învăţământ din Moldova. Relaţiile sociale, economice şi politice actuale înaintează noi şi noi sarcini vizând perfecţionarea sistemului de instruire a unui jurist. Sarcina primordială, formulată de Uniunea Juriştilor din Moldova constă în elaborarea standardelor învăţământului juridic. De altfel, problema standardizării învăţământului juridic este o problemă de stat şi nu numai neglijenţa şi ignoranţa acestuia a determinat această organizaţie obştească precum şi Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Universitatea de Criminologie ş.a. instituţii să se implice activ în elaborarea obiectivelor învăţământului juridic, să formuleze sarcini în domeniul însuşirii conţinutului aptitudinilor şi deprinderilor, să caute resursele necesare pentru realizarea acestor sarcini.

Mă voi referi doar la unele probleme ce ţin de activitatea instituţiilor private de învăţământ, inclusiv şi în domeniul pregătirii juriştilor.

Astăzi după aprecierea experţilor, în Republica Moldova îşi fac studiile la facultăţile de drept şi în colegii aproape 18000 de studenţi. Circa 80% din acestea sunt studenţi ai instituţiilor de stat, marea majoritate făcându-şi studiile contra plată. În instituţiile private cei 3800-4000 de studenţi nu sunt repartizaţi în 20-24 de universităţi după cum adesea se afirmă. 4/5 din ei îşi fac studiile în 6-7 instituţii, dintre care menţionez în primul rând Academia de drept, ULIM, Universitatea de Criminologie. De subliniat faptul că de la 10 la 30% din studenţii sectorului privat se bucură de diferite privilegii s-au sunt scutiţi de plata pentru studii.

Apariţia sectorului privat în învăţământ a fost o necesitate a timpului. Pe piaţa serviciilor educaţionale a mai apărut un subiect. Şi nu este vina sectorului privat din învăţământ că procesul de formare a acestui sector a derulat fără o dirijare şi influenţă din partea statului. Lipsa cadrului legislativ şi ignoranţa factorilor de decizie din învăţământ a adus la înregistrarea a zeci şi zeci de instituţii. Astăzi statul, cu regret, dorind să facă ordine şi poate chiar să ea revanşă la acest capitol, începe a lupta nu cu unele instituţii care nu corespund cerinţelor impuse, ci cu sectorul privat în întregime, implicând tot arsenalul de mijloace de care dispune.

Pe noi, cei care activează în instituţiile private, nu ne sperie cerinţele vizând organizarea şi funcţionarea instituţiei moderne de învăţământ, ne pune în gardă doar politica dublelor standarde faţă de instituţiile de învăţământ de stat şi faţă de cele private.

Pe parcursul anilor sa făcut tot posibilul de a contrapune instituţiilor de stat pe cele private, ultimele numite de alternativă, nestatale, particulare, erau învinuite în distrugerea învăţământului din Moldova. Uitând însă că anume din cauza neglijenţei şi ignoranţei statului a fost distrus fondul intelectual şi material a instituţiilor de stat şi doar graţie eforturilor depuse de eminenţii conducători ai acestor instituţii ele nu numai că au supravieţuit dar şi în mare măsură şi-au restabilit potenţialul. Doar calitatea pregătirii unui jurist nu depinde de forma de proprietate a instituţiei unde el îşi face studiile, iar apartenenţa instituţiei sectorului de stat nu este apriori garant al calităţii, a lucrurilor bune şi frumoase. E bine că acest lucru este conştientizat cel puţin de factorii de decizie din învăţământ.

Aşi vrea totuşi încă o dată să subliniez că învăţământul nu poate fi de stat sau privat. O aşa delimitare este absolut incorecta. Învăţământul şi educaţia noii generaţii se face în interesele statului şi poporului, statul formând şi dictând politica educaţională. Altceva când noi ne punem întrebarea în care instituţii se realizează politica statului în domeniul vizat: în cele fondate de el şi finanţate din bugetul statului ori în alte instituţii, fondate din propriile surse de către persoane fizice sau juridice.

E cunoscut că calitatea instruirii juridice este în dependenţă directă de asigurarea instruirii de specialitate cu cadre didactice de înaltă calificare, cadre care devin atare nu peste noapte ci pe parcursul a multor ani de practică, perfecţionare profesională şi autoinstruire. O apreciere a profesionalismului pedagogic este, conferirea unor aşa personalităţi a titlurilor didactice de conferenţiar universitar şi de profesor universitar. Însă nu orişice profesor, chiar dacă întruneşte toate condiţiile impuse de regulamentul respectiv, poate deveni posesorul unor aşa titluri. Dacă acest profesor este dintr-o instituţie privată sau a avut nenorocul după ani şi ani de activitate în învăţământul de stat la moment să activeze în sectorul privat el este lipsit de o aşa posibilitate. Apare întrebarea de ce pentru instituţiile de stat, chiar dacă nu sunt acreditate nu găsim restricţii la acest capitol. Ce se întâmplă? Avem o discriminare faţă de profesor, şi o politică bine conturată faţă de instituţiile particulare de învăţământ care sunt lipsite de dreptul de a înainta candidaţi pentru conferirea titlurilor respective.

Ce nu li se mai permite unor instituţii private? Nu se permite organizarea învăţământului postuniversitar, nu se permite instruirea militară. Mă întreb de ce, spre exemplu, nu pot fi deschise catedrele militare pe lângă o instituţie privată? Doar logic, iniţiativa de a instrui tineretul, apt de aşi apăra ţara e lăudabilă. Doar catedra militară se formează şi se completează cu cadre nu din instituţie dar din Ministerul Apărării, programele şi planurile de instruire se aprobă de acest organ, contatnamentele militare se petrec pe poligoanele armatei, examenele de calificare le primeşte comisia numită de Ministrul Apărării. Cu atât mai mult că instituţia completează grupele de instruire şi plăteşte bani pentru ca statul sa-şi pregătească apărătorii. Dar nu se poate, deoarece instituţia de învăţământ este privată. După logica demnitarilor de stat e mai bine ca tineretul să adereze la formaţiuni semimilitare de tip fascist sau pur şi simplu să fie lăsat în voia sorţii. Şi încă ceva din politica standardelor duble ce ţine de acreditare. Instituţiile de învăţământ private, pentru obţinerea acreditării trebuie să prezinte dovadă că au utilizat, cel puţin 25% din venituri pentru investiţii în baza tehnico-materială proprie. Ne întrebăm de ce această cerinţa nu se referă şi la instituţiile de stat.

Şi apoi, apare întrebarea de ce acreditarea instituţiilor private a fost stopată pentru un an de zile, iar cele care au trecut acreditarea, până în prezent nu au fost confirmate.

Nu poate să nu ne pună în gardă şi tentativele ce ţin practic de lichidarea Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare a instituţiilor de învăţământ şi propunerile de a crea Departamentul de Evaluare şi Acreditare a Instituţiilor de învăţământ în cadrul Ministerului Învăţământului. E clar că a influenţa un Consiliu Naţional e cu mult mai greu de cât o structură a unui minister, care va duce acea politică vizând acreditarea, care adesea este dictată nu de lege ci influenţată de interese de altă natură.

Cele menţionate sunt doar unele spicuiri care confirmă că până când nu va fi apreciată politica şi priorităţile de stat în învăţământ, până când nu va fi o stabilitate a cadrelor în Ministerul Învăţământului, nu se va rezolva nici problema standardelor nici multe alte probleme nu mai puţin stringente pentru învăţământ şi ştiinţă.

În ceia ce priveşte elaborarea standardelor naţionale în jurisprudenţă cred că argumentul de bază va rămânea pe seama profesionalilor. Anume membrii Uniunii Juriştilor din Moldova trebuie să fie veriga principală în ceia ce priveşte realizarea obiectivelor propuse.

Primul pas care se cere de urgenţă realizat este elaborarea planurilor de învăţământ pentru toate specialităţile la Drept şi a programelor analitice pe obiecte, implementarea acestora în instituţiile ce pregătesc jurişti.

Propun crearea unor consilii metodice specializate la disciplinele de drept abilitate în avizarea planurilor, programelor, materialelor didactice etc.

O problemă stringentă este asigurarea procesului de instruire cu literatură juridică autohtonă. În această ordine de idei ar fi binevenit crearea colectivelor mixte de autori, reprezentând diferite instituţii de învăţământ, pentru elaborarea manualelor, materialelor cu caracter didactic şi metodic.

Se cere implicarea Uniunii Juriştilor din Moldova în procesul de acreditare a specialiştilor de drept, sau cel puţin crearea unui mecanism de eliberare a „Certificatului de încredere a UJM” care confirmă calitatea instruirii juriştilor într-o instituţie sau alta.

 

 

 

Rector al

Universităţii de Criminologie,

 

Conf. univ., dr.                                                                                                              Valeriu Bujor

События