NOŢIUNE DE SECURITATE CRIMINOLOGICĂ*

Eşecurile încercărilor de a stabili un control asupra criminalităţii şi de a elabora mecanisme corespunzătoare, cu adevărat eficace, constituie un motiv suficient pentru a afirma că la noi lipseşte însăşi ideologia de contracarare şi control asupra criminalităţii. Mai mult decât atât, multe aspecte ale bazelor conceptuale privind combaterea criminalităţii s-au învechit şi nu mai sunt funcţionale.

Asigurarea ştiinţifică a măsurilor vizând combaterea criminalităţii nu poate fi numită satisfăcătoare în Republica Moldova. Aceasta se întâmplă nu doar din vina oamenilor de ştiinţă. În mare parte, responsabile de această situaţie sunt organele puterii şi cele administrative (inclusiv şefii organelor de ocrotire a ordinii de drept, ai instanţelor de judecată etc.), a căror misiune este de a obţine recomandări respective din sfera ştiinţifică, pentru a acorda ulterior societăţii, instituţiilor statului şi celor sociale baze conceptuale sigure şi o ideologie contemporană de combatere a criminalităţii.

Acum este importantă încercarea de a da un impuls înnoirii arsenalului de idei criminologice conceptuale, de a depune eforturi întru pregătirea fundaţiei pentru o astfel de schimbare.

Se înţelege de la sine că anume teoria criminologică este aceea care trebuie să direcţioneze procesul de căutare a unor noi căi conceptuale de sporire a eficacităţii luptei contra criminalităţii. De fapt, eficacitatea realizării măsurilor de combatere a criminalităţii poate fi asigurată doar în baza unei teorii solide care, la rândul ei, poate fi creată pe fundaţia teoriei criminologice – ştiinţă, al cărei obiect îl constituie crima ca fenomen social, legităţile apariţiei şi existenţei crimei în societatea umană, cauzele criminalităţii, alţi factori, care determină şi favorizează comiterea crimelor, particularităţile personalităţii criminalului, consecinţele sociale ale criminalităţii, inclusiv problemele victimelor şi prevenirea.

Actualmente este evidentă necesitatea reconsiderării problemei „criminalitate-societate” din perspectiva conceptelor şi a termenilor folosiţi în teorie şi practică pentru definirea activităţilor din sfera supusă analizei. Nu se cere a dovedi că în umbra fiecărei noţiuni sau termen se află o idee bine definită despre direcţia unei atare activităţi, despre scopurile, sarcinile, punctele de aplicare ale acesteia etc.

Iată de ce este indispensabilă analiza termenilor şi a potenţialului acestora, care determină posibilităţi atât pentru activităţi practice, cât şi teoretice. Este vorba, în primul rând, de tendinţa de a îmbogăţi arsenalul mijloacelor ştiinţifice cu noţiuni adecvate care ar reflecta complexitatea realităţii, prin intermediul cărora am putea să ne aprofundam cunoştinţele nu numai despre procesele criminale, ci şi despre scopurile privind combaterea acestui fenomen.

În literatura ştiinţifică şi în publicistică, în vocabularul profesionist şi în cel de uz general s-a format şi se utilizează un număr mare de termeni şi noţiuni care reprezintă diferite variaţii şi aspecte ale practicii sociale legate de reacţia societăţii, a statului şi a instituţiilor lui la existenţa criminalităţii. Numim doar câteva dintre aceştia: politica penală şi politica criminologică de combatere a criminalităţii, contracararea criminalităţii, prevenirea (profilaxia) crimelor, preîntâmpinarea şi curmarea săvârşirii infracţiunilor, strategia şi tactica de luptă contra criminalităţii etc. Precum ştim, termenii nominalizaţi s-au înrădăcinat în mediul specialiştilor. Ba mai mult decât atât: ei şi-au demonstrat vitalitatea şi au devenit în mod justificat o parte organică a activităţii juriştilor care se ocupă de soluţionarea problemelor criminologice aplicate. Recunoscând dreptul la existenţă al termenilor numiţi mai sus, afirmăm, totuşi, că fiecare dintre ei, luat în parte şi chiar în totalitatea lor, nu redau adecvat şi plenar principalul scop al societăţii şi al statului vizând activitatea de contracarare a criminalităţii, într-o anumită măsură, aceşti termeni exprimă în mod nesatisfăcător menirea principală, scopul primar al activităţii organelor de drept.

În acest sens, în opinia noastră este oportună introducerea în circuitul ştiinţific a unor noţiuni, cum sunt: securitatea criminologică şi asigurarea securităţii criminologice.

Introducerea în largă circulaţie ştiinţifică şi practică a acestor noţiuni cere specificarea noţiunii de securitate care, la rândul său, include un număr de noţiuni-cheie, cum ar fi: pericol criminologic, interese vitale, valori naţionale, mod naţional de viaţă, interese criminale, ameninţări etc.

Trebuie subliniat că securitatea, sub toate manifestările sale, inclusiv cea publică (socială), care include şi securitatea criminologică, face parte din valorile fundamentale şi au o importanţă majoră, a căror protecţie este garantată de Constituţia Republicii Moldova.

Aşadar, prin securitate criminologică înţelegem starea obiectivă de protecţie a intereselor vitale şi a intereselor de altă natură ale persoanei, ale societăţii şi ale statului; a valorilor naţionale: a modului naţional de viaţă împotriva atentatelor criminale şi a pericolului acestor atentate cauzat de diferiţi factori criminogeni (fenomene şi procese), de activitatea criminală şi de interesele criminale. Securitatea criminologică înseamnă şi conştientizarea de către cetăţeni a acestei protecţii contra pericolului criminal (sau a atentatelor criminale).

Totuşi, dacă ignorăm schemele şi situaţiile ideale şi luăm în considerare doar condiţiile reale, noţiunea de securitate criminologică devine una relativă şi nu absolută. Pericolul criminal, precum şi manifestările infracţionale reale vor exista atât timp cât există societatea umană. De aceea ar fi greşit să ne imaginăm că ar putea exista o stare de securitate în care să lipsească, cu desăvârşire, riscul şi pericolul, fără manifestări de comportament antisocial, criminal. O atare situaţie este, practic, exclusă. În acelaşi timp, este acceptabil a reflecta asupra magnitudinii acestui pericol, asupra condiţiilor care ar reduce-o la nivelul minim posibil, asupra asigurării acelor, condiţii, în care starea şi dinamica criminalităţii să reacţioneze prompt şi adecvat la eforturile anticriminogene ale societăţii şi ale statului, canalizându-le în direcţia spre care râvneşte statui şi societatea.

Cele relatate mai sus ne permit să formulăm încă o definiţie a asigurării securităţii criminologice. Ea constituie activitatea statului, a societăţii şi a instituţiilor acestora întemeiată pe principiile programării şi planificării, având scopul să atingă un asemenea nivel de protecţie a intereselor vitale şi a intereselor de altă natură ale persoanei, societăţii sistatului, care să corespundă criteriilor de bază ale securităţii criminologice posibile în condiţiile istorice respective.

Încercăm să dăm un răspuns, cât de cât concret, la întrebarea despre condiţiile sociale reale care stau la baza celor două noţiuni studiate şi care este valoarea acestor noţiuni pentru ştiinţa şi practica criminologică. Principalele considerente în această privinţă sunt, după părerea noastră, următoarele:

În primul rând, este vorba de noţiuni complexe, integrale, al căror conţinut social şi juridic cuprinde aproape toate orientările activităţilor legate de contracararea criminalităţii, de crearea condiţiilor menite să împiedice apariţia acesteia, dar şi a obiectelor şi subiectelor activităţii anticriminale (adică a tot ceea ce ţine de obiectul de studia al criminologiei). Doar o astfel de abordare complexă face posibilă atingerea unui nivel real de securitate criminologică.

În al doilea rând, termenii de securitate criminologică şi de asigurare a securităţii criminologice, spre deosebire de termenii de combatere a criminalităţii, politica de combatere a criminalităţii etc., conţin nu doar definirea caracterului acestei activităţi, ci şi a scopului, şi a rezultatului – starea de securitate criminologică a obiectului respectiv.

Bineînţeles că printre termenii tradiţionali se află, de asemenea, cei cu un conţinut analogic. De exemplu, prevenirea şi curmarea infracţiunii sunt termeni care conţin scopul şi rezultatul scontat al activităţii Dar este evident că toţi aceşti termeni sunt inferiori sub raportul complexităţii termenului de securitate criminologică.

În al treilea rând (această teză este legată direct de cea anterioară), noţiunea de securitate criminologică şi asigurarea ei redirecţionează sensul de la obiectul atacului (criminalitatea) spre obiectul supus apărării: persoana, societatea, statul, cărora şi trebuie, de fapt, să le fie garantată securitatea criminologică.

Combaterea criminalităţii, prevenirea crimelor, prevenirea victimologică, formarea strategiei şi tacticii de luptă contra criminalităţii nu sunt scopuri în sine ale eforturilor depuse de societate, ci sunt metode de atingere a scopului, a stării de securitate criminologică. Reducerea numărului de infracţiuni dintr-o zonă geografică concretă este un scop magnific, demn de toată lauda, dar aceasta ar fi eficient doar în cazul în care atare activitate duce la crearea unor condiţii de viaţă mai puţin primejdioase pentru populaţie, la diminuarea pagubelor aduse populaţiei şi economiei de către criminalitate etc. Însă dacă numărul de crime se micşorează, dar ele devin mult mai periculoase, mai impertinente, având consecinţe mai dăunătoare, ducând la sporirea tensionării în societate, la senzaţia de pericol, atunci scopurile eforturilor sociale depuse la înjugarea criminalităţii nu vor fi atinse.

Am evidenţiat, după părerea noastră, cele mai importante argumente care susţin ideea despre dreptul la existenţă şi despre neîndoielnica utilitate a noţiunilor de securitate criminologică şi de asigurare a securităţii criminologice. Mai menţionăm doar că nu este vorba, exclusiv, despre semnificaţia teoretică a noţiunilor în cauză. Aceste noţiuni de ansamblu sunt, negreşit, capabile să lărgească viziunea specialiştilor şi să-i ajute în combaterea conceperii nejustificat de înguste şi unilaterale a aspectelor ce ţin de organizarea luptei contra criminalităţii, a prevenirii crimelor, a reducerii intensităţii proceselor criminale.

Să examinăm noţiunile şi categoriile care formează totalitatea structurii interne a securităţii criminologice şi conţinutul activităţii de asigurare a acesteia.

Obiectul securităţii criminologice îl constituie interesele vitale, drepturile şi libertăţile, viaţa şi sănătatea cetăţenilor, proprietatea, instituţiile statale şi sociale, a căror funcţionare asigură prevenirea crimelor şi protecţia contra atentatelor criminale.

Pericole pentru securitatea criminologică reprezintă, în primul rând, criminalitatea sub toate formele sale, ansamblul de cauze şi condiţii ce o determină şi care creează un pericol criminal real sau potenţial asupra obiectelor securităţii criminologice, totalitatea factorilor care pun în pericol interesele vitale ale persoanei, societăţii sau ale statului.

Subiecţi ai asigurării securităţii criminologice sunt toate elementele structurii sociale: statul reprezentat de puterile legislativă, executivă şi judecătorească, organele autoadministrării locale, cetăţenii, organizaţiile obşteşti etc., care iau parte la asigurarea securităţii criminologice.

Sistemul de asigurare a securităţii criminologice reprezintă totalitatea subiecţilor asigurării securităţii criminologice, a măsurilor politice, juridice, organizaţionale, economice, ştiinţifice etc. orientate spre menţinerea unei securităţi criminologice socialmente acceptabile; asigurarea financiară, cu resurse tehnice şi materiale etc. a acestor măsuri.

Scopul asigurării securităţii criminologice este crearea şi menţinerea unui nivel socialmente acceptabil şi maximum posibil al securităţi criminologice în condiţiile sociale concrete (corespunzătoare).

Activitatea de asigurare a securităţii criminologice include totalitatea măsurilor economice, politice, juridice, organizaţionale ce ţin de:

-     apărarea contra atentatelor criminale asupra drepturilor constituţionale, a libertăţilor, a inviolabilităţii persoanei şi a proprietăţii;

-     asigurarea eficacităţii activităţii sistemului subiecţilor de prevenire a criminalităţii;

-     prevenirea ameninţărilor şi riscurilor criminale pentru a asigura o stare socialmente acceptabilă de securitate criminologică;

-     reacţia adecvată la apariţia ameninţărilor criminale şi a zdruncinării stării socialmente acceptabile de securitate criminologică;

-     înlăturarea şi minimalizarea consecinţelor infracţionale. Astfel, intensitatea activităţii în cauză depinde în mare măsură de ameninţările (pericolul) faţă de securitatea criminologică, de gravitatea şi magnitudinea abaterii de la starea socialmente acceptabilă a acesteia. Introducerea în circulaţia ştiinţifică a noţiunilor de securitate criminologică şi de asigurare a securităţii criminologice are ca scop nu doar dezvoltarea ştiinţei criminologice, ci şi îmbogăţirea practicii de contracarare a criminalităţii, oferă noi posibilităţi vizând asigurarea ştiinţifică a măsurilor de protecţie contra criminalităţii.

 

 



* Articol prezentat de Mihail Babaev, Valeriu Bujor. Noţiune de securitate criminologică // Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică. nr. 1-2, 2003, p.p. 14-19.

События