Analiza statistică a criminalităţii în Republica Moldova a fost desfăşurată de către Centrul de Cercetări Ştiinţifice al Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” în scopul  relevării premiselor ce au condus la scăderea criminalităţii înregistrată în anul 1998.

De la bun început sunt necesare unele precizări. Studierii au fost supuse datele statistice ale MAI începând cu anul 1992, deoarece din acest an statistica MAI nu conţine  informaţia despre criminalitatea în zona transnistreană. Prin urmare, compararea nemijlocită a numărului de infracţiuni, persoane etc. Înregistrate în anii 1992-1998 cu perioada  de până la 1992 nu este posibilă. Din acest considerent, asemenea comparaţie a fost efectuată cu ajutorul indicilor generalizatori (coeficienţii, ponderea ş.a.). De observat însă că  şi indicii generalizatori nu întotdeauna reflectă obiectiv situaţia reală din cauza lipsei informaţiei precise despre starea demografică din republică, precum şi din cauza altor  probleme tehnice. Bunăoară, în mun. Tighina sunt înregistrate numai infracţiunile cercetate de comisariatul de poliţie, iar datele despre infracţiunile cercetate de miliţia  transnistreană lipsesc, însă la calcularea nivelului criminalităţii la 10.000 de locuitori se ia în consideraţie toată populaţia municipiului şi, în consecinţă, nivelul criminalităţii este  mai mic decât cel real. Altă problemă este de natură subiectivă: datorită unei mari fluctuaţii a cadrelor care se ocupă cu evidenţa criminalităţii, competenţei şi responsabilităţii  insuficiente a acestora, în unele subdiviziuni ale MAI evidenţa statistică nu se distinge prin calitate (sunt cazuri când în unele comisariate într-un răstimp de 9 luni nu a fost trecută  în evidenţă nici o infracţiune comisă în grup şi nici una comisă de minori) ceea ce duce la denaturarea esenţială a datelor statistice finale. Pe lângă toate acestea, indicii statistici  depind şi de legislaţia penală şi politica penală a statului, a căror modificări schimbă numărul de crime înregistrate, numărul de persoane depistate care au săvârşit infracţiuni  etc.

Totuşi, nereflectînd pe deplin situaţia reală, datele statistice ne permit să tragem unele concluzii despre starea criminalităţii, despre modificările şi tendinţele în  criminalitate. Pornind de la cele mai sus menţionate, trecem la analiza statistică a criminalităţii propriu zisă.

Numărul total de infracţiuni în perioada analizată a înregistrat o creştere în anii 1993-1995 (de la 37073 infracţiuni în 1993 până la 38409 în 1995), în anul 1996 numărul  infracţiunilor înregistrate a scăzut cu 9,3% faţă de anul 1995, el fiind de 34822 de infracţiuni. Cu toate acestea, în anul 1997 numărul de infracţiuni înregistrate a cunoscut o  ascensiune evidentă acesta fiind de 39914, şi anume cu 14,6% mai mult decât în anul 1996. În anul 1998, an ce pretinde a fi (conform spuselor unor demnitari de stat) drept an de  cotitură în contracararea criminalităţii, într-adevăr au fost înregistrate cu 9,3% mai puţine infracţiuni decât în anul 1997-36195 infracţiuni. La prima vedere s-ar părea că a fost  stopat procesul de creştere a infracţiunilor. Analizând însă starea criminalităţii în anii precedenţi, observăm o situaţie analogică în 1996 când de asemenea s-a obţinut o reducere  cu 9,3% a numărului infracţiunilor înregistrate. Cu toate acestea, în anul următor 1997 numărul lor a crescut cu 14,6% (!) pentru prima dată înregistrându-se un asemenea salt.

La analiza coeficientului sau a nivelului criminalităţii, observăm că pe parcursul anilor 1992-1997 este înregistrată o continuă creştere de la 90,1 unităţi în anul 1992 (la 10.000 locuitori) până la 104,2 în anul 1997, excepţie făcând anul 1996 cu 90,8 infracţiuni la 10.000 de locuitori.

În anul 1998 nivelul criminalităţii a scăzut până la 95,7 unităţi la 10.000 de locuitori. Cu toate acestea, coeficientul criminalităţii pe anul 1998 este mai mare decât media anilor 1992-1997, acesta fiind de 94,5 unităţi la 10.000 de locuitori. Aceasta în condiţiile când evoluţia demografică în republică este în descreştere.

Analiza istorică comparativă a nivelului relevă faptul că atare situaţie de scădere a criminalităţii a mai avut loc în cursul anilor precedenţi. Astfel, în anul 1973 nivelul era de 24,8 infracţiuni (la 10.000 de locuitori),acesta fiind mai mic cu 1,6 unităţi comparativ cu anul 1971 (26,4 unităţi la 10.000 locuitori). În următorul an 1974 nivelul a crescut brusc până la 27,7 (ritmul de creştere 104,9%), iar în ceilalţi ani înregistrând o permanentă creştere. Situaţia s-a repetat de asemenea în anul 1987, când nivelul criminalităţii a scăzut până la 49,6 unităţi de la 54,8 în anul 1985 (-9,5%), pentru ca să ajungă în anul 1988 deja până la cifra de 77,4 unităţi (41,2%). Analizând numărul total de infracţiuni, putem menţiona că pe parcursul a cel puţin ultimii 20 de ani numărul de infracţiuni înregistrate a crescut în permanenţă. Cu toate că, de câteva ori, pe parcursul acestor ani, s-au înregistrat unele micşorări în ceea ce priveşte numărul de infracţiuni, comparativ cu anul precedent, totuşi în următorii ani acesta înregistra un salt cantitativ ce de multe ori depăşea media ultimilor ani. În al doilea rând, aceasta contravine oricăror legităţi statistice, deoarece pentru a stopa creşterea numărului de infracţiuni trebuie întreprinse unele măsuri radicale în contracararea criminalităţii. Cu părere de rău, aceasta nu s-a observat în anul 1998. Aici mai trebuie de menţionat faptul că aceste abateri de la ascensiunea permanentă a numărului de infracţiuni de cele mai multe ori au loc din cauza manipulării criminalităţii latente, a cărei „rezerve” depăşeşte de multe ori numărul oficial de infracţiuni înregistrate.

Analiza caracterului criminalităţii pe perioada anilor 1992-1998 relevă următoarele fapte: numărul total de infracţiuni grave înregistrate a crescut de la 7275 în anul 1992 până la 10012 în anul 1997. În anul 1998 infracţiunile grave au constituit 8210 unităţi. Ponderea lor în totalul infracţiunilor este de 22,7% în anul 1998, ceea ce este doar cu 0,5% mai puţin ca media pe anii 1992-1997, care constituie 23,2%. Referitor la nivelul infracţiunilor grave menţionăm că în anul 1993 aceasta a constituit 18,6 unităţi (la 10.000 de locuitori) în 1994 – 23,6, 1995 – 28,8, 1996 – 21,1, 1997 – 26,2, 1998 – 21,7. După cum observăm până în anul 1995 a fost înregistrată o creştere simţitoare a nivelului, iar în 1996 a urmat o bruscă descreştere până la 21,1 unităţi. În următorii doi ani s-a repetat din nou aceeaşi situaţie de creştere bruscă urmată de o descreştere în anul 1998 care n-a coborât, însă, mai jos de nivelul anului 1996. Şi ca urmare a studierii situaţiei din anii precedenţi ne convingem de faptul că după o descreştere bruscă va urma o ascensiune moderată a coeficientului criminalităţii.

În continuare, în cadrul analizei structurii criminalităţii vom analiza evoluţia principalelor tipuri de infracţiuni în anii precedenţi, cu o comparând a datele cu cele ale anului 1998.

Vom începe, mai întâi, cu descrierea infracţiunilor cu un pericol social sporit şi anume omorurile. În statistică numărul total al infracţiunilor de omor include şl tentativele de omor. La analiza numărului total de omoruri observăm o creştere lentă de la 383 de infracţiuni în anul 1993 la 414 în anul 1997, (1994 – 388, 1995 – 402, 1996 – 396). În anul 1998 numărul total a scăzut până la 375 de infracţiuni. Ponderea infracţiunilor de omor din numărul total de infracţiuni a înregistrat o creştere permanentă în anii 1993-1996 (1993 – 1,03%, 1994 – 1,04%, 1995 – 05%, 1996 – 1,14%), fiind urmat de o descreştere al cărei nivel se păstrează pe parcursul anilor 1997-1998 (1997 – 1,04%, 1998 – 1,04%). Coeficientul infracţiunilor de omor a înregistrat, de asemenea, pe parcursul ultimilor ani o creştere uşoară (1993 – 0,994, 1994 – 1,008, 1995 – 1,045, 1996 – 1,032, 1997 – 1,08), o abatere constituind anul 1998 cu nivelul de 0,991 la 10.000 de locuitori. Asupra acestui fapt, nu în ultimul rând, s-a răsfrânt, însă, ca şi la alte tipuri de infracţiuni evoluţia demografică descendentă din Republica Moldova. Un alt factor ce poate influenţa direct asupra scăderii numărului de omoruri ar fi şi numărul de persoane dispărute şi aflate în căutare. De asemenea, asupra numărului de omoruri înregistrate pot influenţa indirect determinările la sinucidere, precum şi raportul dintre tentativele de omor şi infracţiunile de omor propriu zise (de multe ori tentativele de omor sunt calificate ca leziuni corporale(grave ori mai puţin grave)). Cu părere de rău primele au un caracter latent deosebit, iar celelalte nu sunt reflectate în datele statistice oficiale. Infracţiunile de viol fiind calculate ca .şi omorurile împreună cu tentativele prezintă următorul tablou: pe parcursul anilor 1992-1998 este înregistrată o oscilare cu tendinţă spre micşorare a numărului total de infracţiuni: astfel în 1992 au fost înregistrate 287 de infracţiuni, în 1993 – 298, 1994 – 269, 1995 – 234, 1996 – 276, 1997 – 235 în 1998 – 229 de infracţiuni.

Ponderea infracţiunilor de viol din totalul infracţiunilor înregistrează, de asemenea, o uşoară înclinare spre micşorare.

De altfel, aceeaşi situaţie o păstrează şi nivelul infracţiunilor de viol: 1993 – 0,774, 1994 – 0,699, 1995 – 0,608, 1996 – 0,719, 1997 – 0,613, 1998 – 0,605.

Tâlhăriile, fiind un gen de infracţiuni cu un grad sporit de pericol social, în perioada anilor 1992-1997 au înregistrat o permanentă sporire a numărului de infracţiuni de la 524 în anul 1992, (708 în 1993, 710 în 1994, 823 în 1995, 797 în 1996) la 874 în 1997. Pentru prima dată în ultimii ani o micşorare bruscă a numărului de tâlhării s-a obţinut în anul 1998 – 648 de infracţiuni: cu 226 mai puţin decât în anul 1997. Ponderea infracţiunilor de tâlhărie în numărul absolut de infracţiuni înregistrate după o permanentă creştere de la 1,3% în 1992, 1,9% în 1993 până la 2,2% în 1997, în anul 1998 a atins cota de 1,8%, nivelul crimelor de tâlhărie ajungând de la 2,3 unităţi la 10.000 de locuitori în 1997 şi până la 1,7 în 1998. Analizând după analogie situaţiile similare de descreştere a infracţiunilor de tâlhărie în anii precedenţi, putem observa că pe parcursul anilor 1984, 1985, 1986 la fel s-a obţinut o scădere a numărului de infracţiuni. Astfel, în anul 1983 s-au înregistrat 166 de infracţiuni, în 1984 – 152, în 1985 – 126, în 1986 – 109, pentru ca mai apoi să se producă o creştere bruscă în anul 1987 până la 141 de infracţiuni. Aici ne pune în gardă faptul că pentru prima dată în ultimii ani numărul tâlhăriilor a cunoscut o reducere bruscă cu 226 de infracţiuni, adică 25,9%(!) mai puţin decât în anul precedent (1997). Una dintre cauzele care a generat această situaţie poate fi şi faptul că o mare parte din populaţie a pierdut încrederea în posibilitatea poliţiei de a-i apăra de criminali şi de a contribui la restituirea daunelor cauzate, din acest motiv ei se eschivează de la adresarea la poliţie. De asemenea, nu în ultimul rând, acest lucru poate avea loc şi din cauza că o parte dintre victime au frică de răzbunarea din partea infractorilor.

Un alt tip de infracţiuni cu un pericol socialmente sporit îl constituie jafurile. În perioada nominalizată jafurile au avut o altă evoluţie decât tâlhăriile. Astfel, în anul 1992 au fost înregistrate 2178 de infracţiuni, în 1993 – 2157, 1994 – 2295, 1995 – 2124, 1996 – 1851, 1997 – 2400, 1998 – 2175. Cu toate că în anul 1998 numărul total de infracţiuni a descrescut cu 225 comparativ cu anul 1997, totuşi în aceşti doi ani au fost înregistrate mai multe infracţiuni de jaf din toată perioada examinată (1992-1996). Aici deci nu poate fi vorba despre o anumită stopare a creşterii numărului de infracţiuni. Aceeaşi situaţie o reflectă şi analiza ponderii infracţiunilor de jaf din numărul total de infracţiuni înregistrate. Astfel, în 1997 şi 1998 cota parte a jafurilor fiind de 6% din toate infracţiunile înregistrate (în 1992 – 5,6%, 1993 – 5,8%, 1994 – 6,2%, 1995 – 5,5%, 1996 – 5,3%). Nivelul jafurilor în 1998, de asemenea, atinge cifra de 5,7 unităţi la 10.000 de locuitori, pe când media anilor precedenţi 1992-1997 era doar de 5,5 unităţi la 10.000 de locuitori.

O situaţie similară infracţiunilor de tâlhărie o găsim şi la analiza cazurilor de leziuni corporale grave. Ponderea acestui tip de infracţiuni atinge apogeul în anul 1995 cu 1,6% din numărul total al infracţiunilor înregistrate (1992 – 1,2 %, 1993 – 1,4 %, 1994 – 1,6 %) în următorii trei ani descrescând până la 1,2 % în anul 1998 (1996 – 1,5 %, 1997 – 1,3 %).

Furturile constituie genul de infracţiuni cu cea mai mare pondere din numărul total de infracţiuni înregistrate. În ultimii ani, numărul de furturi înregistrate, precum şi ponderea lor este într-o permanentă scădere. Cotele maxime ale furturilor în perioada analizată fiind în 1992 de 23501 de infracţiuni şi respectiv 60% din numărul total de infracţiunilor înregistrate, cotele cele minime în 1998 – 17502 de infracţiuni, cu ponderea de 48,4 % (1993 – 22465, (60,6%) 1994 – 21542, (57,1%), 1995 – 21419, (55,8%), 1996 – 17715, (50,9%), 1997 – 19211 (48,1%)). Una dintre cauze ce provoacă o asemenea descreştere a numărului infracţiunilor cupidante ar putea fi şi „goana” comisariatelor de poliţie după procentul de descoperire. În această „competiţie” deseori rămân în afara înregistrărilor o parte considerabilă de infracţiuni. De asemenea, după cum am menţionat mai sus, o parte dintre victime nici nu se adresează la poliţie din cauza că procentul de descoperire la infracţiunile de furt rămâne mic, partea vătămată nedorind să-şi piardă timpul ori suma daunei cauzate este prea mică. Deseori, anume în cazul infracţiunilor de furt, victimele se adresează, mai întâi, structurilor criminale pentru a-şi restitui dauna.

Referitor la analiza infracţiunilor de sustragere a avutului proprietarului prin înşelăciune (escrocherii) putem menţiona, de la bun început, că pe parcursul perioadei analizate din anul 1992 până în 1997 numărul infracţiunilor a fost în permanentă creştere, cu unele mici excepţii. Astfel, în 1992 au fost înregistrate 310 infracţiuni, ceea ce constituie 0,7% din numărul total de infracţiuni înregistrate, în 1993 – 358 (0,96%), în 1994 – 487 (1,3%), în 1995 – 1658 (4,3%), în 1996 – 809 (2,3%), în 1997 – 2550 (6,4%). În cazul escrocheriilor sunt evidente oscilaţii destul de mari în ceea ce priveşte numărul de infracţiuni. Ţinem să precizăm, în această ordine de idei, că atare oscilaţii provin de la faptul, că majoritatea comisariatelor de poliţie, râvnind să sporească procentul infracţiunilor descoperite, înregistrau, sub diferite numere, toate cererile depuse de grupurile de persoane înşelate de unele firme ori bănci fantome. În fiecare dosar penal intentat unui şi aceluiaşi bănuit i se înainta învinuirea, infracţiunea considerându-se descoperită, ca mai apoi toate dosarele să fie conexate în unul singur. În acest fel, se contribuia la creşterea artificială a procentului de infracţiuni descoperite.

Un alt tip de infracţiuni, care are un pericol socialmente sporit este huliganismul. Analiza statistică a acestor infracţiuni atestă faptul că până în 1994 huliganismul atinsese cota de 1688 de infracţiuni (1992 – 1434, 1993 – 1317). Ponderea acestor infracţiuni a ajuns până la 4,5% în anul 1994. În următorii ani s-a înregistrat o lentă descreştere a acestora: 1995 – 1170, 1996 – 1162, 1997 – 1131, 1998 – 1132 de infracţiuni. În anul 1998 ponderea infracţiunilor de huliganism precum şi nivelul acestora, a cunoscut un mic „avânt” comparativ cu anul 1997, el fiind de 3,1% în anul 1998 (la 10.000 de locuitori) faţă de 2,9% în 1997.

O atenţie deosebită la etapa actuală o merită infracţiunile legate de narcomanie. Pe parcursul tuturor anilor examinaţi aceste infracţiuni au înregistrat o creştere continuă. Astfel, de la 122 de cazuri în 1992 la 870 în 1998, ponderea lor sporind de la 0,3% în 1992 la 2,4% în 1998. Conform estimărilor unor specialişti, cifra reală ar fi de 10 ori mai mare decât cea oficială. La etapa actuală nivelul acestor infracţiuni este de 2,3 unităţi la 10.000 de locuitori, în afara evidenţei rămânând o parte considerabilă de infracţiuni.

Un interes deosebit îl prezintă şi analiza statistică a infracţiunilor săvârşite în locurile publice. Examinarea situaţiei în anii – supuşi analizei fixează o sporire a numărului de infracţiuni în anii 1992-1994 (3975 de infracţiuni în 1992, 4554 în 1993 şi 5333 în 1994). Anul 1994 a constituit, practic, apogeul infracţiunilor săvârşite în locurile publice în timp de 20 de ani (1980-1998). În acest an (1994) procentul infracţiunilor a constituit 16,4%. Ponderea acestor infracţiuni creşte întocmai ca numărul total, fiind de 10,1% în 1992, 13,8% în 1993 şi 16,4% în 1994. În următorii ani 1995-1998 numărul infracţiunilor săvârşite în locurile publice diferă de la an la an: în 1995 – 4866, 1996 – 4329, 1997 – 5125 şi în 1998 – 4397. Ponderea infracţiunilor relevă însă o tendinţă de stabilizare cu o uşoară tendinţă de sporire: în 1995 – 14,3%, 1996 – 14,4%, 1997 – 14,7%. În 1998 ponderea a constituit 14,2%, înregistrându-se o uşoară descreştere.

Un indice important în conformitate cu care putem aprecia succesul organelor responsabile de contracararea criminalităţii îl constituie procentul infracţiunilor descoperite. Analizele efectuate pe perioada ultimilor 7 ani denotă că pe parcursul acestor ani procentul descoperirii infracţiunilor este într-o permanentă creştere: în anul 1992 a fost egal cu 35,3%, 1993 – 46,6%, 1994 – 49,8%, 1995 – 58,1%, 1996 – 58,7%, 1997 – 59,9% şi în 1998 – 64%. Evident, este îmbucurător faptul că procentul de descoperire a infracţiunilor se distinge printr-un permanent progres. Aceasta lucru pare însă banal, deoarece în etapa actuală organele de afaceri interne sunt dotate din an în an tot mai insuficient cu tehnică necesară, cadrele nu-şi ridică salariile la timp, datoriile faţă de alte structuri statale sunt tot mai mari. Acest fapt pare a fi paradoxal.

Analiza geografică a criminalităţii în Republica Moldova permite relevarea unor tendinţe ale criminalităţii pe zone concrete şi oferă posibilitatea de a concentra forţele de combatere a criminalităţii în locurile necesare.

Analiza stării criminalităţii a fost efectuată pe baza datelor oficiale pe anii 1993-1998 în şase zone ale republicii.

Ca urmare a analizei au fost obţinute următoarele date: pe parcursul perioadei supuse analizei un loc evident îl ocupă oraşul Chişinău care rămâne zona cea mai criminalizată de pe întreg teritoriul republicii.

În perioada 1993-1998 cota – parte a infracţiunilor săvârşite în Chişinău din totalul infracţiunilor pe republică a constituit: în 1993 – 33,6%, 1994 – 37,4%, 1995 – 41,6%, 1996 – 37,6%, 1997 – 38,8%, 1998 – 37%. Pe parcursul anilor se observă că ponderea criminalităţii în or. Chişinău tinde şi în continuare spre o creştere lentă. Diminuarea în 1998 a ponderii cu 1,8% faţă de anul 1997 nu constituie un indice de stabilizare ori descreştere a criminalităţii în oraş. Alarmant este faptul că oraşul Chişinău, având o populaţie de circa 800 de mii de locuitori, înregistrează un nivel al criminalităţii foarte înalt: în 1993 – 166,8, 1994 – 188,7, 1995 – 231,2, 1996 – 174,5, 1997 – 205,3, 1998 – 178,1 unităţi (la 10.000 de locuitori). La un înalt nivel rămâne şi ponderea crimelor grave în oraş, media lor pe parcursul perioadei analizate fiind de 32,6%: (În 1993 – 24,7%, 1994 –32,4%, 1995 – 39,6%, 1996 – 31,8%, 1997 – 35,9%, 1998 – 31,1%).

În zona Orhei se observă o tendinţă de micşorare a nivelului criminalităţii în anii 1993-1996. În 1993 aceasta era de 78,9 unităţi la 10.000 de locuitori, 1994 – 77,2, 1995 – 73,7, 1996 – 70,6. În anii 1997-1998 s-a înregistrat o creştere evidentă: în 1997 – 84,6, iar în 1998 – 75,6 unităţi la 10.000 de locuitori. Aici se constată o oscilare a nivelului însă la următoarea scădere el nu mai revine la nivelul anilor precedenţi. În zona dată se evidenţiază raionul Călăraşi în care nivelul criminalităţii este de 115,5 la 10.000 de locuitori.

O uşoară descreştere a numărului infracţiunilor grave în zonă se simte începând cu anul 1995, când ponderea crimelor grave a constituit 19,2% şi a ajuns la 15,9% în anul 1998 (1996 – 17,7%, 1997 – 17,5%). Cu părere de rău, datele pe unele raioane din acesta zonă nu sunt însă complete. Acest lucru este legat de faptul că drept urmare a conflictului armat din regiunea transnistreană datele din raionul Dubăsari sunt fragmentare.

Tot fragmentare sunt şi datele prezentate pe zona Tiraspol. În aceste condiţii este mai dificil a judeca despre starea reală a criminalităţii în aceste zone. Conform datelor oficiale, numărul criminalităţii, atingând cota maximă în anul 1993 de 114,5 infracţiuni la 10.000 de locuitori, pe parcursul anilor următori a scăzut până la 68,8 în anul 1996 (1994 – 78,1, 1995 – 73,1). În anii 1997-1998 s-a simţit o sporire a coeficientului criminalităţii până la 71,6 şi respectiv 69,2 unităţi. În zona dată, cel mai mic coeficient este înregistrat în or. Tighina (1998 – 20,7) şi se datoreşte faptului că o parte din municipiu se află sub conducerea autorităţilor transnistrene, iar datele statistice nu sunt transmise în MAI al Republicii Moldova.

Ponderea criminalităţii în această zonă este relativ stabilă în ultimii ani din perioada analizată (1995 – 12,6%, 1994 – 8,5%, 1995 – 7,7%, 1996 – 8%, 1997 – 7,2%, 1998 – 7,7%).

Un înalt coeficient al criminalităţii în zona Tiraspol este stabilit în Anenii-Noi. Pe parcursul perioadei analizate acesta descreşte de la 146,3 în anul 1993 la 105,1 unităţi la 10.000 de locuitori în anul 1998. Cu toate acestea, în comparaţie cu alte raioane, nivelul criminalităţii este destul de înalt.

Zona Bălţi reprezintă o zonă unde starea criminalităţii rămâne a fi tensionată. De la începutul anului 1993 şi până în anul 1998 coeficientul criminalităţii a fost într-o continuă creştere (1993 – 61,7 infracţiuni la 10.000 locuitori, 1994 – 67,5, 1995 – 63,7, 1996 – 68,2, 1997 – 78,4, 1998 – 71,8), excepţie făcând anii 1995 şi 1998. În aceşti ani, numărul s-a micşorat, însă n-a coborât mai jos de limita anilor precedenţi. Ponderea infracţiunilor din zona Bălţi a crescut, iar în ultimii ani (1996-1998) a fost stabilă, constituind respectiv 13,9%, 13,9% şi 13,7%. Un loc aparte în această zonă îl ocupă oraşul Bălţi unde numai în 1998 coeficientul criminalităţii a atins cota de 115,3 unităţi la 10.000 de locuitori, în anii precedenţi fiind permanent în creştere. la fel şi numărul de infracţiuni grave, săvârşite în întreaga zona a oraşului este cel mai mare.

De regulă, pe parcursul anilor supuşi analizei, cele mai puţine infracţiuni sunt înregistrate în raionul Şoldăneşti (în 1998 – 358 infracţiuni înregistrate, coeficientul criminalităţii în anul 1997 constituind 61,2 unităţi, în anul 1998 – 77,3 unităţi la 10.000 de locuitori).

Una dintre zonele republicii ce deţine întâietatea la capitolul infracţiunilor înregistrate o formează zona Comrat. În această zonă nivelul criminalităţii este unul dintre cele mai mari din republică. Astfel, în anul 1993 el a fost egal cu 96 de unităţi la 10.000 de locuitori, 1994 – 90,9, 1995 – 83,4, 1996 – 76,2, 1997 – 79,5,1998 – 75,9. Cu toate că în primii ani s-a înregistrat o micşorare a nivelului, totuşi acesta rămâne încă destul de mare. Ponderea infracţiunilor a scăzut de la 17,3% în 1993 la 13,3% în 1997; anul 1998 înregistrând o nouă creştere până la 14%. O atenţie deosebită în această zonă merită raionul Leova, unde pe parcursul ultimilor ani este înregistrat cel mai mare nivel din zonă: în 1996 el a fost egal cu 109,7, în 1997 – 100,9 şi în 1998 – 91,4 unităţi la 10.000 de locuitori. Cu toate acestea, cel mai mare număr de infracţiuni sunt înregistrate în Direcţia Afacerilor Interne a UTA Găgăuz-Yeri: în 1996 – 1332, în 1997 – 1472, iar în 1998 – 1436.

O continuă creştere a criminalităţii este atestată în zona Edineţ. Numărul total de infracţiuni înregistrate este de 3281, iar în 1993 a urcat până la 4003. Cifra maximă, 4271 de infracţiuni a fost înregistrată în această perioadă în 1997. Proporţional cu numărul absolut de infracţiuni, creşte şi coeficientul criminalităţii din zonă în 1992 – 52 unităţi la 10.000 de locuitori, în 1993 – 52,3, 1994 – 56,4, 1995 – 61,6, 1996 – 61, 1997 – 68,9, 1998 – 65,1. Unul dintre cele mai criminogene raioane din zona dată continuă să fie or. Soroca. Pe parcursul anilor supuşi analizei, nivelul criminalităţii a crescut considerabil: de la 75,6 unităţi la 10.000 de locuitori în anul 1993 la 124,7 în anul 1998 (1994 – 75,7, 1995 – 87,1, 1996 – 89,5, 1997 – 107,9).

Numărul persoanelor depistate care au săvârşit infracţiuni este, de regulă, în corelaţie directă cu numărul infracţiunilor înregistrate şi descoperite: cu cât mai multe infracţiuni sunt depistate şi, respectiv, descoperite, cu atât mai mult va fi şi numărul persoanelor depistate care au comis infracţiuni.

Deci, numărul persoanelor depistate care au săvârşit infracţiuni în anul 1992 a fost egal cu 15946, la 10.000 de locuitori (K activităţi criminale) reveneau câte ≈ 41,3 asemenea persoane, către anul 1994 numărul persoanelor depistate creşte până la 17850 (K activităţi criminale 46,4 ), apoi scade brusc în 1995 până la 16012 (K activităţi criminale 41,7) şi iarăşi creşte lent atingând în 1998 nivelul de 17153 de persoane depistate, care au săvârşit infracţiuni ce revin câte 45,4 de persoane la 10.000 de locuitori. După cum se observă, ritmul de creştere a K activităţii criminale este mai mare decât creşterea numărului absolut al persoanelor depistate, aceasta se datoreşte înrăutăţirii situaţiei demografice: numărul populaţiei Republicii Moldova descreşte an cu an. Analiza istorică a indicilor menţionaţi relevă faptul că situaţiile asemănătoare cu cea din prezent au fost deja în anii precedenţi. Bunăoară, numărul persoanelor depistate care au săvârşit infracţiuni, după o creştere lentă pe parcursul câtorva ani, se micşora brusc în anii 1976-1977 şi 1986-1987, însă de fiecare dată după această scădere temporară urma o creştere şi mai mare.

Asemenea tendinţă se repetă aproximativ în fiecare zece ani, ceea ce ne permite să presupunem că numărul persoanelor depistate care au comis infracţiuni în anii apropiaţi va fi în creştere.

În anul 1998,86,7% (14879) din persoanele depistate care au săvârşit infracţiuni au fost trase la răspundere penală. Dacă urmărim acest indice în dinamică, se observă următoarele: în 1980 au fost trase la răspundere penală 12227 de persoane (84% din numărul tuturor persoanelor depistate), iar în anii următori ponderea acestora scădea lent în fiecare an, ajungând către anul 1989 până la 63%, apoi ponderea persoanelor trimise în judecată creşte anual până la anul 1997, când a atins 93,8%.

Analiza datelor statistice privind infracţiunile comise de diferite categorii de populaţie atestă următoarele.

Infracţiunile săvârşite de minori în anii 1991-1995 erau în permanentă scădere, cu limitele: 18,9% în 1991 din numărul total de crime descoperite şi 9,4% în 1995. Începând din anul 1996 ponderea infracţiunilor comise de minori a cunoscut o creştere lentă: în 1996 – 9,6%, 1997 – 9,7%, 1998 – 9,8%. Numărul minorilor trecuţi în evidenţă de asemenea se măreşte treptat începând cu anul 1994. Astfel, în 1994 la evidenţă se aflau 6508 minori, în 1995 – 6713, 1996 – 6839, 1997 – 7538. Ponderea infractorilor minori din numărul total de persoane depistate care au săvârşit crime în perioada analizată oscilează de la 15,1% în anul 1992 la 13,3% în 1994 (în 1998 – 14,7%), însă în comparaţie cu anii optzeci este mai mare şi menţine tendinţe de creştere.

Îngrijorează mult schimbările care se produc în structura criminalităţii minorilor: ponderea infractorilor având vârsta de 14-15 ani începând cu 1992 a crescut de la 4,1% până la 5,2% (ultimii doi ani) şi corespunzător ponderea celor în vârstă de 16-17 ani s-a micşorat de la 11% în 1991 până la 9%. După părerea experţilor, criminalitatea juvenilă în următorii ani va atinge un nivel mai sporit.

Tot în creştere este şi criminalitatea femeilor. În anul 1992 au fost depistate 1573 de femei care au comis infracţiuni: în 1993 – 1280, 1994 – 1657, 1995 – 1701, 1996 – 1856, 1997 – 1716, 1998 – 1867 (ritmul sporului mediu faţă de anul precedent este egal cu 4%). La fel se majorează şi ponderea femeilor în numărul general al persoanelor depistate care au săvârşit infracţiuni: dacă în prima jumătate a anilor nouăzeci acest indiciu a fost egal în medie cu 9,1%, atunci în a doua jumătate în 1998 acesta este egal în medie cu 10,9%.

Reflectând situaţia social-economică din republică, trebuie menţionat că afluxul de şomeri a sporit şi numărul infracţiunilor săvârşite de persoane care nu lucrează şi nu învaţă: în 1992 anume persoanele din această categorie de au comis 2915 infracţiuni, în 1993 – 5711, 1994 – 6877, 1995 – 7821, 1996 – 9161, 1997 – 9983 şi în 1998 – 11419. Pe parcursul perioadei menţionate, ponderea crimelor comise de persoanele indicate a crescut de 2,3 ori de la 21,1% în 1993 la 49,3% în 1998, în cât fiecare a doua infracţiune în 1998 a fost săvârşită de persoane care nu lucrează şi nu învaţă.

Ponderea cetăţenilor apţi de muncă, dar care nu lucrează şi nu învaţă în numărul total al infractorilor în anii optzeci varia de la 16% până la 21% (deci fiecare a cincea persoană), în anul 1992 fiecare al treilea infractor nu lucra şi nu-şi făcea studiile, în 1994, 1995 – fiecare al doilea, în 1998 70,5% din numărul infractorilor n-au loc stabil de lucru şi nu învaţă! Prin urmare, către anul 1998 scade considerabil ponderea muncitorilor în numărul infractorilor – până la 11,1%, de 3 ori mai puţin decât în anul 1992, de 5 ori mai puţin decât în anii optzeci. Ponderea ţăranilor scade până la 3,7% (de 2,5 ori faţă de începutul anilor nouăzeci). Ponderea elevilor (inclusiv studenţii) a scăzut de 2 ori până la 3,2% în 1998. Ritmul descreşterii este cel mai mare la ponderea infractorilor-muncitori (în medie aceasta descreşte anual cu 3,6%) şi infractorilor-ţărani (descreşte anual cu 1,2%). Tendinţele de scădere destul de stabile a ponderii infractorilor din rândurile muncitorilor şi ţăranilor permit a prognoza că în următorii 2-3 ani numărul muncitorilor şi ţăranilor depistaţi în comiterea infracţiunilor va continua să scadă. Ponderea infractorilor din rândurile funcţionarilor şi elevilor s-a stabilizat şi va fi în limitele a 5-7% la funcţionari şi 3-5% la elevi.

Îngrijorează ascensiunea stabilă a numărului de infractori cu studii superioare: de la 13,4% din totalitatea infractorilor în anul 1992 către anul 1998 ponderea acestora a ajuns la 17,2%, ce denotă intelectualizarea criminalităţii.

Datele statistice arată o permanentă scădere a unor tipuri periculoase de criminalitate. Infracţiunile săvârşite de persoane în grup s-au micşorat treptat de la 3603 (26,1% din numărul total de infracţiuni descoperite) în anul 1992 până la 2872 (12,4%) în 1998. Respectiv, descreşte şi ponderea persoanelor depistate, care au comis infracţiuni în grup: în 1992 – 41,7%, 1993 – 40%, 1994 – 34,7%, 1995 – 33,5%, 1996 – 33,4%, 1997 – 30,2%, 1998 – 26,7%. Ponderea infracţiunilor săvârşite de persoane care anterior au mai comis crime, fiind relativ stabilă, are şi tendinţa spre o lentă descreştere: în 1992 – 17,8%, 1993 – 18,4%, 1994 – 17,5%, 1995 – 15,1%, 1996 – 16,4%, 1997 – 17,8%, 1998 – 15,4%. Ponderea persoanelor depistate care au comis crime de mai multe ori la fel scade: în 1992 – 13,2%, 1993 – 16%, 1994 – 13,7%, 1995 – 12%, 1996 – 11,6%, 1997 – 10,6%, 1998 – 11,3% (în anii optzeci aproximativ fiecare a cincea persoană depistată, anterior a mai comis o crimă).

Descreşterea numărului de infracţiuni descoperite, comise în grup sau de persoane care anterior au mai comis infracţiuni, poate fi explicată, parţial, prin creşterea profesionalismului acestor categorii de infractori, intelectualizarea criminalităţii, ceea ce le permite să evite mai uşor depistarea şi condamnarea lor de organele de drept. Însă descreşterea numărului de persoane depistate, care au săvârşit infracţiuni în stare de ebrietate, în condiţiile ascensiunii alcoolismului, beţiei şi a narcomaniei în societate, nu poate fi lămurită prin condiţiile obiective. În 1992 – 27,4% din infracţiunile descoperite au fost comise în stare de ebrietate (depistate 5194 de persoane care au săvârşit crime în stare de ebrietate sau 32,6% din totalitatea infractorilor), în 1993 – 21,8%, (355 de persoane – 22,2%), în 1994 – 25,5%, (5386 de persoane – 30,2%), în 1995 – 15,7% (3453 de persoane – 21,6%), în 1996 – 16,1% (19% din toţi infractorii depistaţi), în 1997 – 13,8% (18,5%) şi în 1998 în stare de ebrietate au fost comise 12,4% din infracţiuni (1933 de persoane – 11,3% din totalitatea infractorilor).

Sistemul de evidenţă statistică al MAI nu prevede colectarea datelor statistice despre victimele infracţiunilor. Dispunem doar de informaţia în care în numărul de crime figurează persoane în calitate de parte vătămată în anii 1993-1998. Analiza acestor date arată că în anul 1998 au fost înregistrate 36195 de infracţiuni dintre care în 11492 de infracţiuni în calitate de victime (parte vătămată) sunt bărbaţi (cu 10,8% mai puţin decât în 1997), în 6731 – femei (cu 25% mai puţin), în 398 – copii (cu 15,5% mai puţin) şi în 93 de infracţiuni în calitate de victime (parte vătămată) sunt cetăţeni străini (cu 21,8% mai puţin decât în 1997). Scăderea numărului de dosare în care sunt înregistrate toate victimele se lămureşte prin aceea că asemenea indice este în corelaţie directă cu numărul total de infracţiuni înregistrate: cu cât mai puţine infracţiuni sunt înregistrate, cu atât mai mic este şi numărul de victime înregistrate şi invers.

Compararea acestor date pe perioada 1993-1998 atestă faptul că ritmul mediu al sporirii infracţiunilor cu bărbaţi în calitate de parte vătămată este egal cu 0,02%, (practic cu zero), ceea ce înseamnă că creşterea numărului într-un an se compensează prin descreşterea în anul următor, din care cauză rezultă că numărul de victime – bărbaţi în perioada analizată a fost stabil. Numărul victimelor – femei şi copii descreşte anual în medie cu 2,1% şi corespunzător – 2,2%. La fel se micşorează şi numărul de persoane cu cetăţenie străină înregistrate în calitate de parte vătămată: în 1993 – 135 de persoane, în 1998 – 93 de persoane (ritmul sporirii anuale este egal în mediu cu – 5,2%).

Analiza datelor despre victime pe diferite categorii de infracţiuni atestă următoarele. În dosarele penale privind omorul numărul de victime – bărbaţi în perioada studiată a fost stabil (ritmul sporirii este egal cu 0%) şi oscila de la 235 (în 1994) la 269 (în 1995) de persoane (în 1998 – 246 de persoane). Numărul victimelor – femei este în descreştere, anual în medic acesta scade cu 5,6%, în 1998 au fost înregistrate 81 de femei victime ale omorurilor (numărul maximal în 1994 a fost de 121 de persoane), îngrijorează creşterea numărului de copii asasinaţi – 24 în 1998, pe când în anii precedenţi media a fost de 18,7 persoane. Cetăţenii străini omorâţi alcătuiesc până la 2 persoane anual.

La leziunile corporale grave se micşorează numărul victimelor: la bărbaţi a scăzut de la 338 persoane în 1993 la 281 în 1998, la femei a scăzut de la 108 în 1993 la 64 de persoane în 1998. La infracţiunile în care figurează femeile în calitate de parte vătămată, în afară de numărul absolut scade şi ponderea femeilor în numărul total de victime: în 1993 – 24,2%, în anul 1998 – 18,6%. Numărul copiilor şi persoanelor străine, care au pătimit în rezultatul leziunilor corporale grave, relativ nu este mare: copii – în mediu 7 persoane anual, cetăţeni străini – 1 persoană.

La infracţiunile de viol în anul 1998 au fost înregistrate 110 victime (numărul maxim în 1993 a fost egal cu 162 de femei), ritmul de scădere anual fiind egal în medie cu 4,5%. Scade şi numărul de victime în rândul copiilor (în medie cu 6% în fiecare an) de la 82 de persoane în 1993 la 57 în 1998. Persoane străine în calitate de parte vătămată în perioada analizată nu au fost înregistrate.

Tâlhăriile şi jafurile spre deosebire de celelalte infracţiuni, fac excepţie: numărul de victime bărbaţi se micşorează, iar numărul femeilor devenite victime ale unor astfel de infracţiuni este în ascensiune. Aşa, de exemplu, ponderea victimelor femei la tâlhării a crescut de la 31,4% în 1993 la 39% în 1997 (în 1998 la 34,2). La jafuri ponderea femeilor înregistrate în calitate de parte vătămată a depăşit-o pe cea a bărbaţilor: 40,8% în 1992 şi 55,1% în 1998. Din datele statistice rezultă că victime ale jafurilor devin, în majoritatea cazurilor, femeile, cota-parte a bărbaţilor fiind cu mult mai mică. Numărul victimelor copii, ca rezultat al infracţiunilor de tâlhărie şi de jaf, oscilează precum urmează: la tâlhării între 10-21 persoane, la jafuri între 65-111 persoane. Numărul de persoane cu cetăţenie străină înregistrate ca victime, fiind relativ stabil la infracţiunile de jaf, la tâlhărie scade: în anul 1993 – 23 de persoane, în 1994 – 11, în 1995 – 22, în 1996 – 17, în 1997 – 9 şi în anul 1998 au fost 7 persoane.

Datele statistice privind paguba materială ca urmare a infracţiunilor înregistrate nu pot fi comparate pe o perioadă îndelungată, deoarece nu există informaţia completă, datorită faptului că în unele subdiviziuni ale MAI domneşte o atitudine iresponsabilă faţă de aceasta chestiune. Ca rezultat cifrele totale oscilează foarte mult în fiecare an, ceea ce nu permite relevarea unor legităţi în dinamica. Putem să menţionăm doar că în anul 1994 (dispunem de date doar începând cu 1994) suma stabilită a prejudiciului material a fost de 635.103.000 de lei în 1995 – 150.772.000 de lei, în 1996 – 214.11000 de lei, în 1997 – 489.980.000 de lei, în 1998 – 332.179.000 de lei. La infracţiunile descoperite (a fost înaintată învinuirea) suma stabilită a prejudiciului material a fost în 1998 egală cu 127.322.3.000 de lei (38,3% din suma stabilită a prejudiciilor) din care 53.506.000 de lei au fost achitate benevol, sau a fost sechestrata averea (16,1 % din suma totală a prejudiciului material stabilit, 42% din suma stabilită a prejudiciilor la infracţiunile descoperite). Compararea cu anii precedenţi arată că creşte ponderea prejudiciului stabilit la infracţiunile descoperite: 24% în anul 1994, 38,5% în 1995, 44,2% în 1996, 49,7% în 1997, 38,3% în 1998, ceea ce se datorează, parţial, creşterii numărului de infracţiuni descoperite. În pofida sporirii sumei prejudiciului stabilit la infracţiunile descoperite, ponderea sumei prejudiciului achitat benevol şi a averii sechestrate a fost până la 1997 în descreştere: în 1994 – 54472.000 de lei (35,8% din suma prejudiciului cauzat de infracţiunile descoperite), în 1995 – 18.979.000 de lei (32,7%), în 1996 – 20.572.000 de lei (21,7%), în 1997 – 28.542.000 de lei (11,7%) în anul 1998 suma averii restituite cu ajutorul organelor de afaceri interne a crescut brusc până la 53.506.000 de lei (42% din suma prejudiciului cauzat de infracţiunile descoperite).

De menţionat că din suma calculată pentru prejudiciul anului 1998 53,6% le revin infracţiunilor grave (177.924.000 de lei) şi 8,1% – infracţiunilor nesemnificative (26.912.000 de lei). Suma achitată benevol sau care indica preţul averii sechestrate constituia la infracţiuni grave 22.549.000 de lei (34,2%) şi la infracţiuni nesemnificative – 6.829.000 de lei (55%). În perioada analizată se observă o ascensiune bruscă a pagubei materiale înregistrate pe linia de activitate a poliţiei economice: 1994 – 31.185.000 de lei (4,9% din suma totală a prejudiciului stabilit în urma comiterii infracţiunilor), 1995 – 26.400.000 de lei (17,5%), în 1996 – 57.650.000 de lei (26,9%), în 1997 – 260.193.000 de lei (53,1%), în 1998 – 169.313.000 de lei (50,9%) – ritmul de sporire în anul 1998 faţă de anul 1994 constituie 442,9%! Pe parcursul acestei perioade a crescut considerabil, de asemenea, şi numărul infracţiunilor înregistrate pe linia de activitate a poliţiei economice, însă în numărul total al infracţiunilor ponderea lor este totuşi foarte moderată: în 1994 au fost înregistrate 2272 de infracţiuni pe linia de activitate a poliţiei economice (6,1% din toate infracţiunile comise pe teritoriul republicii), în 1998 – 3076 de infracţiuni (7,0% din numărul total), ritmul sporirii fiind 35,4%.

Suma stabilită a pagubelor materiale pe linia de activitate a poliţiei judiciare în anii 1994 – 1998 a scăzut considerabil: de la 582.829.000 de lei (91,8% din suma totală) în 1994 la 159.195.000 de lei (47,9%) în anul 1998; ritmul descreşterii este egal cu 72,7%. Numărul de infracţiuni înregistrate pe linia poliţiei judiciare în 1994 a fost de 32588 (87,3% din numărul total), în 1998 – 31071 de infracţiuni (85,8%) ritmul descreşterii constituind 4,6%.

În anul 1998 suma totală de avere sechestrată şi restituită benevol de 83,8% (44.845.000 de lei) le revin infracţiunilor pe linia de activitate a poliţiei economice şi 15,4% (8.248.000 de lei) - pe linia poliţiei judiciare.

Din suma calculată pentru paguba materială cauzată de infracţiunile descoperite ponderea averii restituite a fost de asemenea mai mare la poliţia economică – 57,4%, la poliţia judiciară – 17,9%, alte servicii – 13,4% (pe toate infracţiunile descoperite în 1998 a fost restituite 42%).

Prin urmare, analiza statistică a criminalităţii în Republica Moldova demonstrează că micşorarea criminalităţii înregistrate în anul 1998 nu are o bază obiectivă; coeficienţii criminalităţii şi ponderea criminalităţii grave rămân la nivelul mediu al anilor 1990 şi depăşesc cu mult nivelul mediu al anilor 70-80; situaţiile asemănătoare cu cea din anul 1998 au mai fost deja în anii 1976-1977, 1986 1987, însă în anii următori avea loc întotdeauna o creştere bruscă a criminalităţii înregistrate.

Pornind de la cele expuse, putem presupune că în anii apropiaţi nivelul criminalităţii va fi în ascensiune.

Tendinţa de micşorare a numărului de infracţiuni înregistrate în anul 1998, cu toate că numărul de cereri parvenite în anul 1998 a fost relativ mediu, poate avea mai multe cauze.

Prin urmare, una dintre aceste cauze pare a fi orientarea conducerii MAI spre evaluarea activităţii organelor de afaceri interne după procentul descoperirii infracţiunilor. Aflându-se sub o permanentă presiune, conducerea comisariatelor de poliţie, la rândul lor, exercită, de asemenea, o anumită presiune asupra colaboratorilor comisariatului. Acest fapt duce la filtrarea cererilor şi a informaţiei cu privire la infracţiuni care ajung în comisariate. Drept urmare a acestui fapt sunt înregistrate, în majoritatea cazurilor, acele cereri, potrivit cărora, este deja cunoscut bănuitul, în felul acesta, este regulat, artificial, numărul de cereri înregistrate. Ne convingem de acest lucru examinând numărul de cereri adresate procuraturii şi numărul de dosare penale intentate de ea. Astfel, în 1992 au fost adresate procuraturii 5160 de cereri în baza cărora au fost intentate 1593 de dosare penale, în 1993 – 5074 de cereri şi 1558 de dosare, 1994 – 5693 de cereri şi 1642 de dosare, 1995 – 6100 de cereri şi 1861 de dosare, 1996 – 7070 de cereri şi 2304 de dosare, 1997 – 7119 de cereri şi 2865 de dosare, 1998 – 8434 de cereri şi 2580 de dosare. Aici observăm o continuă ascensiune a numărului de cereri, precum şi a dosarelor intentate. Aceasta se datoreşte faptului că procuratura niciodată nu şi-a pus scopul de a mări a procentul de descoperire.

Diferenţa dintre numărul de infracţiuni înregistrate în anul 1998 comparativ cu 1997 constituie 2919 unităţi ori 7,5 % mai puţin. Aceasta se explică şi prin aceea că în 1998 au fost înregistrate cu 1227 mai puţine infracţiuni de escrocherie, ceea ce constituie 58% din infracţiunile ce formează diferenţa dintre anul 1997 şi 1998.

Profitând de lipsa unor prevederi exacte şi stricte referitor la aceste tipuri de infracţiuni în „Instrucţiunea despre evidenţa unică a infracţiunilor”, anexa 2 la ordinul nr. 401-11/45 din 28.09.92 Procuratura Generală a MAI a RM, comisariatele de poliţie, în special cele din mun. Chişinău, intentau dosare penale pe marginea fiecărei cereri a persoanelor înşelate de către băncile ruinate ori de firmele dispărute. Fiecare dintre aceste infracţiuni era trecută în evidenţă ca descoperită, deoarece erau înaintate învinuirile fie în prezenţa ori lipsa persoanelor din conducerea firmelor ori băncilor. În aşa fel creştea numărul total de infracţiuni înregistrate, dar sporea şi procentul de descoperire pe comisariat. Adunând sute de cereri şi înregistrându-le pe măsura necesităţilor, comisariatele manipulau cu ajutorul lor procentul râvnit de descoperire.

În anii precedenţi în aceste scopuri erau folosite infracţiunile depistate suplimentar, însă cu începere de la 29.01.96 acestea au fost anulate. Acum, comisariatele au găsit altă soluţie – cererile persoanelor înşelate ca urmare a ruinării piramidelor financiare.

Drept exemplu de depăşire a situaţiei create pot servi ţările baltice. În acest scop trebuie, ca pe o anumită perioadă, sa fie anunţat un „moratoriu” referitor la procentul de descoperire concomitent cu intensificarea controlului asupra neînregistrării cererilor. Se cer, de asemenea, instalate suplimentar mai multe telefoane de încredere pentru populaţia republicii. Atare măsuri vor duce la aceea că toate comisariatele de poliţie vor reflecta în dările de seamă statistice cifrele reale. Exemplificăm. În Lituania, criminalitatea se prezintă în felul următor: infracţiunile înregistrate în 1990 au constituit 34686, 1991 – 41929, 1992 – 61871, 1993 – 52835, 1994 – 40983, 1995 – 39141, 1996 – 38205, şi în 1997 – 36865 (în anul 1993 populaţia în Lituania era de 2,565 mil. de locuitori. Proclamarea independenţei a avut loc la 17.09.1 991).

O altă cauză, ce a general o astfel de situaţie, poate servi intelectualizarea şi profesionalizarea criminalilor. Actualmente, activitatea criminalilor se consolidează în scopul de a săvârşi infracţiuni cu un grad sporit de latenţă ori sunt executate cu un înalt profesionalism, ceea ce şi complică lucrul organelor de interne.

O cauză care a dus la descreşterea numărului de infracţiuni înregistrate poate fi şi pierderea încrederii populaţiei în capacitatea organelor competente de a le apăra drepturile şi interesele lor legitime. Acest fapt îl confirmă şi de unele sondaje de opinie desfăşurate de Centrul de Cercetări Ştiinţifice al Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” (vezi de exemplu: Opinia publică despre rolul şi funcţiile poliţiei în Strategia combaterii criminalităţii organizate şi corupţiei, Chişinău, 1997). Sondajul în cauză nu a avut printre obiectivele sale determinarea nivelului de criminalitate latentă. Putem însă presupune că neîncrederea populaţiei în poliţie, demonstrată de sondaj, ar putea duce la scăderea nivelului de cereri şi, prin urmare, la scăderea numărului de crime înregistrate.

 

 

 

ANALIZĂ STATISTICĂ SUCCINTĂ A CRIMINALITĂŢI ÎN

REPUBLICA MOLDOVA PE ANII 1993-1997*

 

 

Conform datelor statistice pe anii 1993-1997 în Republica Moldova se menţine o stare complicată a criminalităţii.

Începând cu anul 1993 se observă o sporire continuă a infracţiunilor înregistrate (cu excepţia anului 1996). Totodată, se observă şi o creştere a ponderii de infracţiuni descoperite, astfel în anul 1993 aceasta constituia 46,6%, pe când în anul 1997 – 59,9%, deci ritmul creşterii descoperirii infracţiunilor s-a mărit cu 13,3%.

Eventual aceasta ar putea indica îmbunătăţirea lucrului organelor de poliţie în sfera depistării şi descoperirii crimelor comise.

Nivelul criminalităţii la 10 mii locuitori este în continuă creştere, fiind în 1993 de 85,1, iar în 1997 – 104,2 şi aceasta în condiţiile când evoluţia demografică în republică este în descreştere.

Analiza structurii criminalităţii în Republica Moldova pe perioada anilor 1993-1997 relevă unele modificări. Bunăoară, numărul furturilor înregistrate şi ponderea lor în numărul total al infracţiunilor sunt în permanentă scădere, ajungând de la 62,5% în 1993 pînă la 53,5% în 1997. Aceeaşi imagine se observă şi în cazul delapidărilor (1993 – 9%, 1997 – 3,7%) şi huliganismului (1993 – 3,6%, 1997 – 2,8%). Totodată, a crescut substanţial numărul escrocheriilor (1993 – 358 cazuri – 1,0% iar în 1997 – 2714 cazuri – 6,8%) şi a infracţiunilor legate cu narcomania. Numărul jafurilor, tâlhăriilor, omorurilor, leziunilor corporale grave şi violurilor rămâne practic constant.

Descoperirea numărului infracţiunilor cupidante este determinată de latentitatea sporită a acestora. Atare fapt este confirmat şi de rezultatele sondajelor sociologice desfăşurate în ultimii ani în Republica Moldova, care indică scăderea încrederii populaţiei în capacitatea organelor de interne de a proteja drepturile şi interesele lor legitime.

În acelaşi timp, continuă procesul de intelectualizare şi profesionalizare a activităţii criminale. Creşte agresivitatea şi îndrăzneala impertinentă a crimelor. Drept consecinţă, sporeşte ponderea infracţiunilor grave în numărul absolut de infracţiuni înregistrate, de la 19,4% în 1993 la 25,1% în 1997.

În ultimii 5 ani se observă o sporire considerabilă constantă a numărului crimelor legate de traficul ilicit de droguri, care a crescut de trei ori pe parcursul acestor ani. De asemenea, s-a mărit numărul narcomanilor luaţi la evidenţă, de la 1079 în anul 1993 pînă la 2723 în anul 1997. Pe viitor se prevede o creştere continuă a narcomaniei.

Este înregistrată o scădere a numărului de infracţiuni comise în grup. Astfel, în 1993 din numărul total al infracţiunilor descoperite, 3450 au fost comise în grup (19,9%) iar în 1997 acest număr constituie doar (12,4%).

Această tendinţă reflectată în datele statistice este departe de starea reală a lucrurilor.

În ultimii ani se înregistrează o sporire permanentă a accidentelor rutiere (în 1993 – 2436 accidente, în 1997 – 3412 accidente), şi respectiv a numărului victimelor. Astfel, în 1993 în urma accidentelor rutiere au decedat 422 persoane, au fost traumate – 2704 persoane, dar în 1997 numărul lor ajunge la următoarele date: decedaţi – 569, traumaţi – 3986 persoane.

Creşterea acestor indici poate fi explicată prin majorarea constantă a numărului mijloacelor de transport şi prin păstrarea la acelaşi nivel a capacităţii de trafic a drumurilor.

La fel conform datelor scade numărul de crime săvârşite în stare de ebrietate: în 1993 – 21,7%, în 1994 – 25,4%, 1995 – 15,7 1996 – 16,1% 1997 – 13,8%. În acelaşi timp, practica arată că ponderea infracţiunilor săvârşite în stare de ebrietate de regulă se menţine în jurul la 19-23%.

Odată cu modificarea situaţiei demografice în Moldova s-au produs şi unele schimbări în structura persoanelor ce comit infracţiuni.

Reflectează situaţia social-economică în republică şi creşterea numărului de şomeri, precum şi sporirea numărului crimelor săvârşite de persoane ce nu lucrează şi nu învaţă: în 1993 au fost comise 5711 infracţiuni, în 1994 – 6877; în 1995 – 7821; în 1996 – 9161; 1997 – 9983. Deşi în ultimul an ponderea lor a scăzut cu 3%, în 1996 – 44,8%, în 1997 – 41,7%, ceea ce poate fi lămurit prin creşterea numărului total de crime descoperite în anul 1997.

Numărul infracţiunile din rândurile muncitorilor a scăzut de 2 ori. În anul 1994 de muncitori au fost comise 4866 infracţiuni (27,2%), din cele descoperite, pe când în 1997 – 2265 infracţiuni (13,8%). Numărul infracţiunilor săvârşite de persoane cu studii superioare se află în permanentă accesiune, tendinţă ce se va menţine, ceea ce denotă intelectualizarea criminalităţii: în 1994 – 13,7% din numărul total de infracţiuni descoperite au fost comise de persoane cu studii superioare, 1995 – 14,1%, 1996 – 14,3%, 1997 – 14,8%. Acest fapt se datorează şi creşterii numărului de persoane cu studii superioare din societate.

Crimele săvârşite de minorii în anii 1991-1995 erau în permanentă scădere, cu limitele în 1991 – 18,9% din numărul total de crime descoperite şi 1995 – 9,4%. Începând din anul 1996 ponderea, infracţiunilor comise de minori a cunoscut o creştere lentă: 1996 – 9,6%, 1997 – 9,7%. Numărul minorilor luaţi la evidenţă se măreşte treptat începând cu anul 1994. Astfel, în 1994 la evidenţă se aflau 6508 minori, în 1995 – 6713, 1996 – 6839, 1997 – 7538. După părerea experţilor, criminalitatea juvenilă în următorii ani va atinge un nivel mai sporit.

În urma analizei datelor statistice puse la dispoziţie putem efectua următoarele precizări şi concluzii:

1.   Ca baza s-a luat anul 1992 de când separat se duce evidenţa crimelor înregistrate cu excepţia Transnistriei.

2.   Analiza s-a efectuat doar în baza datelor statistice oficiale fără investigaţii suplimentare.

3.   Datele existente nu permit de a face un pronostic de lungă durată; folosirea metodei de extrapolare permite o prognoză doar de 1-2 ani.

4.   Numărul infracţiunilor înregistrate în perioada apropiată se va afla în limitele 38-41 mii, cu sporirea continuă a crimelor grave. Tendinţele de sporire a nivelului criminalităţii pentru perioada 1998-2000 se vor menţine.

5.   Va continua creşterea infracţiunilor legate de circulaţia ilicită a drogurilor, precum şi numărul infracţiunilor săvârşite de minori şi implicarea acestora în grupurile criminale.

6.   Numărul infracţiunilor contra persoanei (omoruri, leziuni corporale, violuri) în viitorul apropiat, probabil va fi relativ constant, doar la infracţiunile cupidant-violente (jafuri, tâlhării) se vor menţine tendinţe de creştere lentă.

Tendinţe pozitive pot fi posibile numai în cazul stabilizării situaţiei social-economice şi politice în republică, în controlul asupra criminalităţii un rol de bază îi revine statului. Pentru atingerea acestui scop este necesară crearea unei baze ştiinţifice solide, a cadrului legislativ şi a unui mecanism efectiv de realizare a lor. Constituie o necesitate acută şi întărirea bazei financiare, tehnico-materiale a efectivului organelor de drept, o interacţiune mai bună între organele de stat în competenţa cărora întră contracararea criminalităţii


* Valeriu Bujor, Sergiu Ilie, Valeriu Ţurcan, Grigore Capustin. Probleme actuale privind infracţionalitatea (anuar ştiinţific, ediţia I). Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2000, p. 190-213. Articolul include materialul elaborat în cadrul unei analize statistice efectuate la comanda Ministerului Afacerilor Interne, care a fost publicat deoarece prezenta interes şi pentru comunitatea ştiinţifică.

*Valeriu Bujor, Sergiu Ilie, Valeriu Ţurcan. Probleme actuale privind infracţionalitatea (anuar ştiinţific, ediţia I). Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău, 2000, p. 145-149. Articolul include materialul elaborat în cadrul unei analize statistice efectuate la comanda Ministerului Afacerilor Interne, care a fost publicat deoarece prezenta interes şi pentru comunitatea ştiinţifică. 

Events